Dascălu face şi “pace” pentru sediul PRM Gorj

1121

Scandalul din Partidul România Mare continua şi după votul dat în favoarea lui Vadim Tudor, de cei peste 1200 de delegaţi din ţară, prezenţi la Bucureşti, în 20 iulie. Gorjul nu este nici el ocolit de clinciuri, câţiva pucişti adunându-se în jurul lui Dumitru Dascălu, fost preşedinte al PRM Gorj, intrat şi el în jocul politic coordonat de la Bucureşti. Până acum lucrurile nu se îndreaptă însă spre o finalitate lejeră, Dascălu alegându-se deja cu o plângere penală la activ, pentru că şi-a confecţionat, în mod ilegal, o ştampilă cu sigla PRM, în condiţiile în care cea existentă este valabilă.

“Dascălu Dumitru s-a întors în Gorj, după alegerile din Alba, cam spăşit şi fără elan, conştient fiind că Vadim este preşedinte, iar la Gorj tot eu conduc structura judeţeană. Fostul PRM-ist Dascălu încearcă să mai îndulcească acum pastila, conştient fiind şi de ce a făcut, atunci când şi-a confecţionat o ştampilă, a semnat adrese către instituţii, neavând drept legal, instanţa nepronunţându-se în favoarea lui”, a declarat Gheorghe Bucălăete, criticând ieşirile publice ale fostului său coleg, în încercarea de a o da la pace cu acesta.
Miza sunt însă cheia sediului PRM, şi actele doveditoare care demonstrează că Bucălăete este şef de filială. “Alături de Dascălu, mai sunt vre-o doi, la care, le-ar fi promis acesta că îi pune mari şefi prin partidul imaginar al pucistului Funar, iar de un timp, tot trag sfori pentru a mă denigra”, a completat preşedintele Bucălăete.
Este interesant de văzut ce urmează, mai ales că, pe portalul actualizat al Tribunalului Bucureşti, la secţiunea partidelor politice, tot Vadim este preşedinte.
Reamintim că, săptămâna trecută, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba-Iulia puciştii şi-au ales conducerea cu 500 de oameni în sală, mulţi foşti membri ai PRM, membri ai altor partide sau chiar oameni de pe strada, care votau “voiniceşte”, aşa cum s-a văzut şi la televiziunile centrale. “Despre acţiunea din Alba, instanţa se va pronunţa”, a conchis Bucălăete.

Sf.Ilie şi PRM
Pare amuzant că zilele alese de întâlnire ale peremiştilor şi ale puciştilor, pentru a-şi vota liderii, sunt parcă decupate din calendar. Vadim a ales astfel să stabilească Congresul PRM chiar în ziua de Sfântul Ilie, căruţaşul Raiului care fulgeră şi trăsneşte, iar puciştii fostului PRM-ist, Gheorghe Funar, şi ai PC-istului, Cornel Ciontu, au pus-o de o altă întâlnire, departe de ochii lui Vadim, la o săptămână după Congresul PRM, alegându-şi din calendar ziua de Sfânt’ Ilie cel Mic, sau cel Şchiop.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here