Declaraţia de avere a lui Dian Popescu, mai bogată cu două credite

769

Ultima declaraţie de avere pe care senatorul Dian Popescu a completat-o în calitate de parlamentar al României scoate la iveală două credite făcute de acesta în 2011 şi 2012 pe care nu le-a menţionat însă anul trecut la începerea mandatului. Unul dintre împrumuturi este scadent peste 30 de ani şi este în cuantum de peste 50.000 de euro, iar celălalt, de 38.500 de lei, este scadent în septembrie 2017, fiind făcut pe cinci ani.

Noua declaraţie de avere a senatorului liberal evidenţiază şi un cont de economii în care Dian Popescu menţionează că mai are fix 2, 68 euro, asta deşi, anul trecut, la început de mandat, politicianul preciza că are în contul respectiv 12.200 de euro. Banii au fost însă cheltuiţi, cel mai probabil, aşa cum s-a întâmplat şi cu o parte din economiile aflate într-un cont în lei. Astfel, din 14.500 de lei, senatorul mai are acum 9500 de lei. Peste o lună acesta are scadent şi un credit de 6500 de lei, liderul liberal mai având un împrumut de 9200 de lei.
Banii au fost împrumutaţi în perioada în care Dian Popescu era director general la firma sa, Maserati SRL, la care avea venituri salariale anuale de peste 32.000 de lei, sumă pe care o câştiga de la o firmă privată şi soţia sa. După intrarea în concediu maternal, soţia senatorului a primit o indemnizaţie de creştere a copilului în cuantum de 13.000 de lei, în timp ce, ca parlamentar, Dian Popescu a avut anul trecut venituri de doar 1800 de lei. Dacă ţinem cont că acesta a depus jurământul de senator la mijlocul lunii decembrie, iar după aceea a început vacanţa de iarnă a noilor parlamentari, suma nu e deloc una de neglijat.
În rest, declaraţia de avere a senatorului nu aduce modificări la capitolul case, terenuri şi maşini pe care Dian Popescu le are în proprietare, bunurile respective fiind aceleaşi de la începutul mandatului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here