Dian Popescu, la un pas de depunerea mandatului de preşedinte

503

Şeful PNL Gorj, Dian Popescu, este la un pas de depunere a mandatului de preşedinte la Bucureşti. Cel puţin asta reiese din ultimele declaraţii publice făcute de Dian, la finalul săptămânii trecute în presa locală, acesta anunţându-şi prin intermediul mass-media colegii de organizaţie că îi aşteaptă alegeri interne peste câteva luni. Dian se vrea astfel reconfirmat pe post, şi îi vede îndepărtaţi din structura de conducere a organizaţiei pe cei care nu i s-au supus. Interesant este însă că în astfel de cazuri, centrul stabileşte un preşedinte interimar, alegând în această funcţie un vicepreşedinte, pentru a conduce PNL Gorj până la alegeri, lucru care încă nu s-a întâmplat.

În stilul caracteristic, Dian Popescu şi-a anunţat colegii din PNL Gorj că îi aşteaptă alegeri interne, posibil în august. A făcut-o nu la şedinţa conducerii PNL Gorj ci în faţa presei, colegii săi fiind uimiţi de decizia luată şi anunţată astfel de şeful PNL. Unii apreciază gestul inteligent al lui Dian de a se reconfirma pe post, urmare a nenumăratelor critici care i-au fost aduse din afara partidului cum că rezultatele sale sunt slabe la cârma organizaţiei, că nu i-a promovat pe liberali în prea multe funcţii la deconcentrate ori în administraţia centrală şi că se judecă la Înalta Curte pentru fapte de corupţie.

Demis după europarlamentare?!
Alţii susţin însă că centrul i-ar fi solicitat demisia, deşi ar urma să-şi piardă postul oricum după alegerile europarlamentare. Această ultimă ipoteză este susţinută însă de fostul lider al PNL Gorj, Dan Morega, care crede că o reconfirmare al lui Dian, pe “o mascaradă de Conferinţă” nu îi va asigura acestuia trăinicia în funcţie.
“Dian chiar dacă vrea să se reconfirme acum va fi categoric exclus de la cârma PNL Gorj după europarlamentare, alegeri unde nu va obţine mai mult de 10%, la jumătate aproape cât a obţinut organizaţia în 2009” a declarat Morega.
Dian anunţă însă doar că “până în luna august, vom stabili data Conferinţei Judeţene de Alegeri, în interiorul PNL Gorj” şi că are în partid un grup pro-PSD, care l-ar vrea îndepărtat de la cârma organizaţiei. Printre cei în cauză s-ar afla Radu Angheloiu, Victor Banţa şi Pantelimon Manta.
Morega susţine că Dian aruncă vina pe alţii pentru lipsa sa de activitate. “Eu nu cred că există o grupare pro-PSD care îl vrea pe Dian înlăturat din funcţie, mai degrabă căderea lui Dian se va produce pentru că nu a pus oameni la deconcentrate şi pentru că nu are rezultate. Realizările lui Dian în PNL Gorj sunt cele obţinute doar pentru el personal, ca şi calitatea de parlamentar, care putea fi câştigată însă de către oricine care ar fi candidat sub USL.
Astea şi, evident, şmecheriile făcute cu primăriile pe urma proiectelor pentru care eu m-am zbătut să le obţin finanţare de la Guvern”, a completat Morega.

Frământări în PNL
Anunţul făcut public de Dian, din proprie iniţiativă, demonstrează însă că lucrurile în PNL Gorj apele nu sunt tocmai liniştite, centrul având aici o contribuţie însemnată. În ce priveşte funcţiile, prim-vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan anunţa că în februarie vor avea loc discuţii cu liderii PSD Gorj privind acordarea pentru liberali a unor funcţii la deconcentrate, întâlnire care nu a mai avut însă loc.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here