Timp de secole, Europa a fost un model de urmat pentru toate naţiunile lumii, ce s-au inspirat deopotrivă din economia, educaţia, stilul şi standardul de viaţă, nu în ultimul rând din tradiţiile democraţiilor de tip occidental al statelor de pe bătrânul continent. Dar iată că, un sondaj recent Country Ratings Poll, comandat pentru BBC World Service şi efectuat pe un eşantion de aproximativ 25000 de subiecţi din 25 de ţări ale mapamondului, arată limpede că lumea nu prea mai simpatizează Europa, scăzând dramatic şi la capitolul încredere din partea majorităţii populaţiei.
Altfel spus, în căutarea de modele mai puţin tradiţionale, avem a constata că şi o serie de state europene, unele chiar membre UE au rezerve serioase că, asocierea politico-economică a ţări sub egida Bruxelles-ului şi în general actualele organisme şi instituţii europene nu mai pot să ofere o garanţie a forţei binelui în lume. Desigur că, acolo unde tronează ”democraţiile” prospere, adică în Germania, Marea Britanie, Franţa, iar pe de altă parte în SUA, Japonia, Canada ş.a, viziunile populaţiei sunt pozitive şi stabile. În schimb, simpatiile şi încrederea scad cu procente bune de 10-15% comparabil cu perioada antecriză, în unele cazuri chiar mult mai mult, referindu-ne în primul rând la ţările mici ale lumii şi cele slab dezvoltate, idem în spaţiul european, la statele ex-comuniste. Iar accentuarea s-a produs mai ales după declanşarea crizei economice, fiind vorba până la urmă de locul unde, paradoxal au luat naştere democraţiile de tip modern, geo-politic. Nu acelaşi lucru se întâmplă, conform sondajului, bunăoară în cazul Chinei, Japoniei, Canadei şi Australiei care prin ritmul lor de creştere economică, dar şi pentru ascendentul politic şi cultural determină multe state să se reorienteze, fiind vădit preocupate în această privinţă de spaţiul canadian şi de zona asiatico-australiană, în primul rând pentru colaborări şi cooperări pe proiecte ori finanţări comune, schimburi comerciale şi bancare, etc. După cum, la opinii pozitive rămâne Germania, cu nota ei de încredere neschimbată, iar printre statele cu orientare spre zonele stabilizate economic pot fi amintite între altele Rusia, India, Israel, Pakistan, Iran, Coreea şi nu în ultimul rând ţările din spaţiul ex-sovietic şi ex-comunist, unele dintre ele chiar membru UE. Din alt punct de vedere, europenii fac faţă tot mai greu problemelor grave de criză cu care se confruntă, derapajelor sau decalajelor economice, având ca exemple Spania, Grecia, Irlanda, Portugalia, iar într-o măsură mai mică şi alte state UE, motiv pentru care antipatia noroadelor porneşte chiar din interior. Şi nu atât pentru că cei ce coordonează destinele Comunităţii Europene, marşează pe măsurile dure de autoritate ca principală cale de ieşire din criza economică, ci pentru că prin ele se apără şi protejează categoria celor înavuţiţi pe seama marii majorităţi a populaţiei. Apoi, şi pentru că statele mari şi puternice caută să-şi impună voinţa în a-şi domina ceilalţi asociaţi, mai exact, avem de a face cu o altfel de dictatură a minorităţii şi o sfidare pe faţă a legitimităţii democraţiilor statelor interne! În opinia lui Merkel, Barosso, Reding, Martens, Daul şi altor baroni UE şi PPE, prea multă democraţie strică şi că cei bogaţi au dreptul necondiţionat la decizii şi acţiuni antipopulare, în schimb, săracii n-au voie să mişte-n front şi că nici votul lor nu mai prea contează. Şi avem cel mai elocvent exemplu – apărarea prin tot felul de mijloace nedemocratice şi murdare, inclusiv şantajul economic, a imparţialului şi ridicolului preşedinte T.Băsescu, iar pe de altă parte, cine studiază cu atenţie strategiile pe termen mediu şi lung ale UE, vizavi de necesităţile şi priorităţile ţărilor Uniunii, poate să-şi dea seama uşor că ele nu se prea leagă de eradicarea sărăciei şi reaşezara proiectelor şi programelor pentru educaţie, sănătate publică, pentru stoparea fenomenului de scădere accentuată a populaţiei, ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, acestea nu-şi prea găsesc locul, pentru că protipendada europeană despre care făceau vorbire, are preocupări numai pentru ”elite”, în vreme ce pentru majoritatea populaţiei seamănă doar teroare şi panică, precum la focurile iadului. Şi este suficientă o singură constatare, luând aminte cum lumea asta europeană, cândva model pozitiv mai pentru toate naţiile omenirii poate avea în anul de graţie 2012, bunăoară, în Spania 800.000 de analfabeţi, la fel Germania cu peste 10% din totalul populaţiei la care se adaugă vreo 14 % agramaţi, iar cca 25 % din nemţi nu au citit vreodată o carte. Cam tot aşa stau lucrurile în Austria cu aproape 600.000 populaţie analfabetă, după cum analfabetisme curg berechet şi în ţările scandinave, în SUA, ş.a. Chiar mai rău stau lucrurile prin lumea ex-europeană, iar în privinţa României situaţia este şi ea cunoscută, dar mai ales îngrijorătoare. Numai că, dacă în unele ţări din afara Europei preocuparea autorităţilor statului, vizavi de şcolarizarea populaţiei se materializează prin mari eforturi pentru eradicarea treptată a analfabetismului, China fiind de departe vârful de lance şi mai mult decât atât, apoi toate graiurile pământului îşi doresc să şi păşească prin învăţătură pe calea progresului, dar nu şi elita elitelor arogantei Europe care nu mai vrea atâta învăţătură şi modernitate, pe motivul că se deşteaptă prea mult prostimea şi ar fi mult mai greu de păcălit. Atunci e mai uşor să amesteci lucrurile, să învălui în demagogie nevoile şi promisiunile, să panichezi şi să induci în eroare populaţia, arătându-i cum vin toate relele din motive independente de voinţa conducătorilor, în cazul de faţă a organismelor şi instituţiilor ce hămuiesc o ţară sau alta din Comunitatea Europeană. Iar acum, ultimul spectacol pus în scenă este cel cu ”prea multă democraţie strică”, având şi afişul studiului său de caz cu T.Băsescu, în postura de a cerşi repunerea în scaunul de preşedinte al României, printr-o democraţie doar pe jumătate. Adică e vorba de partea care convine lui Merkel, Barosso şi celorlalţi ”corifei” PPE, anulând paradoxal prin deciziile lor voinţa a peste 7,4 milioane de votanţi, pentru a impune dictatura minorităţii. Şi, până la urmă au făcut-o şi cu siguranţă că o vor face, doar pentru a salva o construcţie europeană îmbârligato-hibridă, încropită într-un joc murdar pentru interese oculte, ce nu au nimic în comun cu viitorul şi mai binele Europei. Iar Congresul PPE de la Bucureşti confirmă pe deplin politichia lor perversă, de castă ce pune în aceste momente extreme de dificile numai şi numai consideraţiunile şi poziţiile lor partizane în locul adevărului, dreptăţii şi valorilor europene. Este şi motivul pentru care, astăzi în 36 de state ale bătrânului nostru continent, au loc greve şi ample acţiuni de stradă, cei revoltaţi împotrivindu-se austerităţii impusă prin măsuri atât de dure. Zice-se că astfel de măsuri au fost luate pentru ieşirea din criză şi salvarea monedei auro, în realitate, după cum spuneam, s-a declanşat tot acest proces de sărăcie, pentru apărarea intereselor şi privilegiilor celor înavuţiţi fără scrupule pe căi obscure. Or, cu astfel de politici-gen A.Merkel, nu poţi să asiguri niciun fel de coeziune UE, fiind alimentat mereu euroscepticismul, care mai devreme sau mai târziu va contribui decisiv la destrămarea Uniunii. Mai ales că, în lipsa unor minime garanţii de rezolvare a marilor probleme economico-sociale şi naţionale, într-o Europă în diversitate şi mai mult decât complicată, unii lideri şi instituţii UE caută să impună punctele lor de vedere de tip Kominternist, unora sau altora, la fel statele mari asupra celor mici şi puţin dezvoltate, rupându-le într-un fel sau altul de interesele lor naţionale. Şi astfel sunt amplificate permanent nemulţumirile politice şi sociale ce pot provoca un mare impas şi până la urmă un eşec greu de stăpânit, dacă nu cumva chiar o compromitere fără întoarcere pentru democraţia europeană atât de mult trâmbiţată. Atunci, să riscăm oare, scuturându-ne de însăşi cuceririle speciei noastre umane şi să abandonăm astfel, tot ceea ce am realizat bun până acum? Să sperăm că nu, rămâne de văzut…
Vasiel Irod
