O sesizare transmisă la presa locală şi centrală, împotriva comisarului şef de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj, Mădălin Giurcău, a îndemnat ziariştii să îl bombardeze cu telefoane duminică pe acesta, mai ales că în document se prevedea că subalternii săi ar putea intra în greva foamei.
Nu se precizează însă o dată a grevei, care şi câţi dintre comisari ar face asta, instituţia având 9 astfel de salariaţi. Giurcău susţine că nu l-a anunţat nimeni oficial de această grevă şi nu i s-au expus motivele pentru care subalternii săi ar putea apela la acestă măsură. Vorbeşte despre nişte evaluări, care i-ar fi pus pe jar pe unii dintre comisari, evaluări de care depinde viitorul acestora în instituţie.
Anamaria Stoica