Politic

Gorgotă a luat doar avertisment

 | 02 noiembrie 2010, 23:57 | 0 comentarii | 

Daniel Gorgotă, candidatul la şefia PNL Târgu-Jiu, a fost pus marţi în discuţia Biroului Municipal al filialei liberale. Motivul pentru care Gorgotă a ajuns în atenţia acestui for este că “a defăimat imaginea partidului în mass-media”.

Semnatura eletronica CertDigital

Cert este că ieri seară cei 14 membrii ai biroului, prezenţi la şedinţă, din cei 19 existenţi în documente, au propus ca Gorgotă să primească doar avertisment pentru cele spuse în presă. După ce s-a supus la vot această propunere, avertismentul lui Gorgotă a fost votat doar de 12 dintre membrii, unul votând “împotrivă”. S-a înregistrat doar o abţinere de la vot. Această hotărâre va fi contestată însă de către Gorgotă care îşi vede, în continuare, de campania electorală susţinând că vrea să intre totuşi în posesia bazei de date a organizaţiei municipale.

Deocamdată Gorgotă este singurul candidat la şefia PNL Târgu-Jiu pentru scrutinul care va avea loc pe data de 20 noiembrie. Există însă posibilitatea ca Matei Nădrag, cel care deţine funcţia de preşedinte al organizaţiei, în interimat, să nu candideze deloc pentru această funcţie.

A.S.

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL