Gura Târgului – Şedinţă cu tunete şi fulgere la PDL

661

În urma materialului din Gorjeanul, “Liderii tac chitic!-Organizaţia PDL a lui Militaru, sub asediul anchetatorilor” Dan Vâlceanu, liderul PDL Gorj, a dispus o întrunire de urgenţă în şedinţă a conducerii organizaţiei judeţene, pentru a-şi înfoia muşchii, în spatele uşilor închise, spre cei care şi-au permis să-i aducă critici, cum că asistă impasibil la reţinerea unor membrii importanţi din partid, care au primit recent calitatea de urmăriţi penal. În loc să-şi recunoască însă laşitatea şi lipsa de interes pentru oamenii partidului, Vâlceanu a tunat şi a fulgerat, în şedinţă, spre patronii de presă locală care, în paranoia liderului de partid, ar scrie cu mâna lor articole în ziarele care îl pun la zid pe tânărul preşedinte interimar de partid.

Puţini însă dintre cei de faţă au înţeles răbufnirea fostului pesedist, ajuns în fruntea PDL printr-o conjunctură care i-a fost favorabilă, mai ales că, neoficial, cei în cauză i-au dat dreptate Gorjeanului, în demersul jurnalistic făcut. Dar cum Vâlceanu vrea să îşi arate calităţile de lider astfel, într-un partid de opoziţie extrem de slab, putem prognoza şi nivelul electoral la care va urca organizaţia până la europarlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here