Politic

Haine pentru copiii şi mamele din Centrul Maternal, de la tinerii social-democrați din Târgu Jiu

17 octombrie 2013, 17:29 | 0 comentarii  |  755 vizualizari

Așa cum au promis, tinerii pesediști din municipiul Târgu Jiu, au reluat campania de ajutorare a oamenilor nevoiași. La ultima acțiune, membrii TSD Târgu Jiu și TSD Gorj s-au mobilizat pentru a-i sprijini pe sinistrații din județul Galați cu alimente neperisabile (făină, zahăr, ulei, orez, fasole, conserve).

De data aceasta, acțiunea tinerilor social – democrați, coordonați de Ștefan Constantin, președintele TSD Târgu Jiu, a constat în strângerea de haine pentru copiii și mamele din Centrul Maternal Târgu Jiu. Inițiativa a avut un real succes, familiile nevoiașe aflate aici, bucurându-se de gestul umanitar făcut de Organizația Tinerilor Sociali-Democraţi din Târgu Jiu.
“Nu suntem la prima acțiune de genul acesta și nicidecum nu ne vom opri aici. Organizația TSD Târgu Jiu alături de seniorii de la PSD Târgu Jiu întotdeauna au venit cu astfel de idei, normale până la urmă, în sprijinul oamenilor cu diverse probleme sociale sau de altă natură. Pe această cale țin să mulțumesc tuturor colegilor care au răspuns afirmativ de fiecare dată la acest fel de inițiative” a declarat Ștefan Constantin, președinte TSD Târgu Jiu.
A.S.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL