Schimb de funcţii la primării, între PSD şi PNL Gorj şi rocade între viceprimari. Asta s-a trasat între liderii din USL Gorj, la ultimele discuţii pe tema listelor comune de candidaţi pentru Consiliile Locale şi pentru primării.
La întocmirea listelor de consilieri locali, liderii PSD şi PNL, din cadrul USL Gorj, au ajuns la unele înţelegeri, care privesc mandatele de primari şi viceprimari. Astfel, la Drăguţeşti, Vasile Moşoiu a solicitat ca postul de viceprimar să nu fie oferit PSD. Lui Moşoiu i s-a aprobat astfel să aibă un viceprimar liberal, cu condiţia ca social-democraţii să pună vice la Băleşti, în primăria social-democratului Paicu. Astfel, Paicu îşi pune viceprimar PSD, iar Moşoiu vice liberal. La fel s-a întâmplat şi pentru Motru şi Turceni. Astfel lui Dorin Hanu i s-a acceptat să aibă alături un vice PSD, adică pe actualul viceprimar în exerciţiu, Tudor Dobrică, cu condiţia ca la Turceni, să se pună un viceprimar PNL. Dumitru Gâlceavă, candidatul PNL validat ieri pentru primăria din Turceni, face astfel rocada cu Ion Iordache, primarul în exerciţiu, care a anunţat deja că nu mai candidează, asta în situaţia în care actualul viceprimar va câştiga instituţia publică.
A.Stoica