Politic

Liberala Ciolocoi, “Coana Chiriţa de Gorj”

 | 03 iulie 2013, 17:23 | 0 comentarii | 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mădălina Ciolocoi, a fost aspru criticată de către fostul ei şef de partid, Dan Morega, pentru lipsa ei de intervenţie la ministrul Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, cu privire la furtul masiv al “aurului verde” din Gorj. Morega a asemuit-o, în acest context, pe Ciolocoi cu Coana Chiriţa, celebru personaj al literaturii româneşti, urmare a preocupării accentuate arătat de către liberală de a apărea în mass-media, chiar şi pe subiecte pe care nu le stăpâneşte, şi de a comenta vrute şi nevrute în timp ce lucrurile pe care poate cu adevărat să le facă le abandonează din lipsă de interes. Fostul preşedinte al PNL Gorj a regretat astfel public că a adus-o pe Ciolocoi în partid şi că a promovat-o, nevăzând apucăturile ei de “Chiriţă”, ascunse sub masca unui politician interesat de soarta gorjenilor!

Semnatura eletronica CertDigital

Morega nu este singurul cunoscător în ale politicii care a criticat-o pe Ciolocoi pentru “tabieturile” acesteia de a vorbi despre orice şi de fapt despre nimic, în timp ce ocupă degeaba un birou în Palatul Administrativ din Târgu-Jiu. Şi astfel, la fel ca şi Coana Chiriţa, moşiereasă de la ţară, incultă şi grosolană, care doreşte să pară o aristocrată educată, cu preocupări mondene şi vorbitoare de limba franceză, Mădălina Ciolocoi dă pe lături chiar şi când poate interveni în rezolvarea unei probleme stringente pentru gorjeni. Un exemplu în acest sens l-a dat Morega care, subliniindu-i dublele calităţi, cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi de preşedinte al femeilor din PNL Gorj, s-a aşteptat ca Ciolocoi să o îndrepte pe colega ei de partid, Lucia Varga, ministru al Apelor şi Pădurilor, la vizita recentă a acesteia de la Târgu-Jiu, spre punctul critic al furturilor de material lemnos din Gorj.

În provinţie da, la Padeş nu!
Ciolocoi nu numai că nu a făcut asta dar nu i-a păsat nici de padeşenii care ar fi dorit să se plângă ministrului liberal pentru furtul masiv de lemn din localitate. “Greşeala mea este că am primit-o în partid, nu este a altuia”, a spus, supărat, Morega subliniind că nu se aştepta ca atunci când Varga, în dublă calitate, a venit în Gorj să nu fie anunţată de Ciolocoi despre dezastrul din Padeş şi chiar dusă la faţa locului de către aceasta. Cu atât mai mult cu cât ambele sunt liberale, Varga fiind şi şefa la nivel central a femeilor din PNL. “I-am spus Mădălinei Ciolociu la Padeş că atunci când Lucia vine să discute cu oamenii. Asta deoarece pădurile noastre, mai este puţin, şi vor fi bărbierite. Este jaf la drumul mare ce se întâmplă la Padeş. Lucru ruşinos să se întâmple asta cu un ministru liberal şi cu un vicepreşedinte liberal la judeţ, care “face drepţi” în faţa lui Călinoiu deoarece nu-i poate spune nimic, că nu poate spune nimic că nu are nici un cuvânt de spus”, a declarat, supărat, Morega.

Capra şi varza, preferatele lui Ciolocoi
“Nu vrea să îl supere nici pe Călinoiu şi nici pe Dian Popescu. Ea vrea şi cu capra şi cu varza. Dar nu se mai poate aşa ceva. Să fie cu gorjenii, să-i aleagă pe ei între varză şi capă. Şi pe proprietarii de păduri care suferă din cauza unor firme excroace care au licitat o serie întreagă de parcele, parchete pentru exploatare, dar în loc să exploateze lemnul din contact, taie lemne cu diametru de 30 de cm. Este păcat că se întâmplă asta, că distrugem aurul verde.
Aici trebuia să pună doamna Varga punctul pe i pe mafia aurului verde, a pădurilor, care distruge, cu bună ştiinţă, moştenirea pentru generaţii următoare. O bogăţie păstrată în mod secular. Nu vedeţi că nu se mai fac împăduriri”, a completat, pe acelaşi ton, fostul deputat de Gorj.
Morega a menţionat că ar fi trebuit ca Ciolocoi să îşi arate interesul pentru gorjeni nu interesul pentru mafia pădurilor.
“În calitate de vicepreşedinte la judeţ şi de preşedintă a femeilor liberale din Gorj, Mădălina Ciolocoi, cu şefa ei, şefă a femeilor liberale pe ţară, ministru care coordonează direct apele şi pădurile, a arătat că ajută mafia. De acum încolo, de fiecare dată, eu voi monitoriza, în calitate de preşedinte al Institutului ce Analiză şi Investigaţii Publice ce face femeia asta în funcţia publică. Am vorbit cu primarii şi toţi se plâng că ea nu îi ajută. Numai ce trâmbiţează în media şi dă din gură, ca şi Coana Chiriţa. Nu pierde niciun moment să nu apară, şi în balon, şi la Iaşi şi în provinţie, şi pe drum şi în afară. Mai bine în afara funcţiei publice”, a conchis Morega.
Ciolocoi a mai fost, de mai multe ori criticată de presă şi chiar de proprii colegi de partid că vorbeşte verzi şi uscate, dornică de a se auzi şi vedea peste tot, cantitativ şi nu calitativ.
Anamaria Stoica

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL