Morega: “Marga de la ICR, decapitat de mafia politică”

496

Profesorul Dan Morega a criticat ieri schimbarea lui Andrei Marga de la ICR, considerând că acesta a căzut victimă unui joc de interese a unor politicieni de la vârful USL.

“Schimbarea lui Andrei Marga este jocul de interese a oamenilor politici de la vârf care, probabil, în spatele uşilor închise au pus la cale înlocuirea acestuia cu cel care va face din ICR un «brand» politic şi nicidecum o instituţie internaţională care să se ocupe în profunzime de esenţa problemelor de cultură, educaţie, etc. Nu trebuie uitat că fugarul Crin Antonescu, omul lipsit de orice bun-simţ şi recunoştinţă, a uitat că de fapt, marele profesor universitar care, mai bine de 3 decenii a construit marea universitate Babeş Bolyai din Cluj, ca rector şi apoi ca preşedinte al Senatului, a adus beneficii extraordinare atât PSD cât şi PNL, respectiv USL-ului. L-am cunoscut în 2003, acolo în biroul său la Cluj, am mers împreună la masă, am stat mai mult de vorbă şi m-am convins că de fapt este un om de mare probitate universitară, naţională şi internaţională”, a declarat Morega, care susţine că plecarea şeful PNL în Croaţia, pentru o zi, nu a fost întâmplătoare. “Plecarea lui Antonescu a fost o mârşăvie pentru a se scuza că nu a fost în ţară când de fapt hotărârea pentru decapitarea lui Marga s-a luat la nivelul politrucilor USL”, a completat fostul deputat.

Părere de rău pentru profesor
Doctorul în management a subliniat, de asemenea, că nu poate uita când Marga a fost ministrul Educaţiei moment când, cu adevărat, a început reforma în învăţământ, una reală şi nu distructivă cum s-a făcut anterior lui şi după el. “Acesta a fost vicepreşedintele uniunii asociaţilor universităţilor din Europa şi nu mai discut la câte alte universităţi i s-au decernat diverse titluri ştiinţifice, fiind apreciat, iată, mai mult peste hotare decât în ţară. Altfel este inexplicabil de ce mai marii politruci ai USL-ului l-au decapitat pe Marga. În consecinţă aşa se întâmplă cu bunii specialişti, oamenii de bună credinţă şi de înaltă ţinută profesională şi morală. Viaţa mi-a demonstrat că nu este nevoie de asemenea persoane, cum este Marga”, a conchis Morega.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here