Morega, Laudaţio pro-Călinoiu! – ,,Preşedintele CJ Gorj a făcut primul pas pentru preşedinţia Regiunii Oltenia

507

Continuându-şi deja celebrele analize politice, Dan Ilie Morega, fostul parlamentar, a concluzionat ieri că Ion Călinoiu ar îndeplini condiţiile pentru a fi promovat şef al Regiunii Oltenia. În mod incredibil, Morega nu îl taxează de fel pe Călinoiu ci chiar crede că numirea acestuia, în eventualitatea producerii ei, va fi în avantajul Gorjului şi al gorjenilor.

Fost contracandidat al lui Călinoiu la şefia Consiliului Judeţean(CJ) Gorj, Dan Morega a lăsat de o parte rivalităţile politice şi a concluzionat că şeful judeţului poate deveni chiar şef al Olteniei. ,,Depunerea candidaturii lui Ion Călinoiu pentru una din importantele funcţii la nivel naţional de vicepreşedinte al PSD, marchează un prim pas consolidat al acestuia către preşedinţia Regiunii Oltenia”, declară Morega. ,,Ion Călinoiu, preşedinte la al treilea mandat la nivelul administraţiei publice judeţene este singurul care, având şi funcţia de vicepreşedinte al PSD, după ce va fi votat la Congres, are cel mai important atu de a fi numit în această funcţie. Dacă analizăm, de departe şi echidistant, celelalte judeţe, tragem următoarea concluzie: la Dolj, Prioteasa este la al doilea mandat, şi nu are cum să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului Regional sau de guvernator în condiţiile în care primarul municipiului reşedinţă de regiune, Craiova, este Olguţa Vasilescu; la Olt, preşedintele CJ, Paul Stănescu, este la început de drum în administraţia judeţeană aşa că şansele sale sunt minime să acceadă într-o funcţie şi mai importantă; la Vâlcea preşedintele CJ, Ion Cîlea, este la final de mandat, având peste 70 de ani în timp ce la Mehedinţi, preşedintelui CJ, Adrian Duicu, încă nu i s-a uscat bine cerneala pe confirmarea BEJ-ului pentru funcţia pe care o ocupă. Aşa că, judecând strâmb sau drept, din orice unghi aş privi, prime şansă pentru Regiunea Oltenia, îmi place sau nu, o are inginerul Ion Călinoiu”, a completat Morega.
Cât îl vor ţine pe Morega cele declarate urmare a unei astfel de analize, fără să-l critice pe Călinoiu, nu ştim, dar cunoaştem că DIM nu se va sfii să-l tragă pe acesta de mânecă dacă, ajuns în funcţie, va uita de gorjeni.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here