Morega mai că îi vedea şi pe Potârcă şi pe Nelu Pavel parlamentari

478

Fostul deputat de Gorj, Dan Ilie Morega, a declarat luni că la felul în care s-au votat candidaţii USL în judeţul nostru, aproape oricine ar fi concurat la parlamentare sub sigla Uniunii Social Liberale ar fi ieşit deputat ori senator. Morega i-a dat astfel exemplu pe Nelu Pavel, liderul Partidei Rromilor Gorj, pe Ninel Potârcă, fostul candidat rrom la preşedinţie şi pe Ion Ministru, liderul rromilor creştini din cartierul târgujian Meteor.

Morega a anunţat luni că el a luat hotărârea în urmă cu doi ani de zile de a nu mai candida pentru un nou mandat de deputat şi asta deoarece calitatea parlamentarilor este pe cale de dispariţie. Fostul deputat susţine că majoritatea aleşilor au afaceri cu Statul, sunt puşi pe căpătuială şi îi interesează prea puţin interesele celor care i-au trimis în Parlament. Acum, după alegerile din 9 decembrie, calitatea aleşilor a scăzut şi mai mult, în Parlament aflându-se acum peste 500 de parlamentari, peste 200 fiind, în opinia sa, cam de “mâna a doua”. Tot Morega a opinat că la cum s-au ales candidaţii USL, la aceste alegeri, aproape oricine din Gorj ar fi putut ieşi parlamentar. “Şi Potârcă, şi Nelu Pavel sau Ion Ministru ar fi putut deveni parlamentar USL”, a declarat Morega. Cert este că acum Gorjul a trimis în Parlament 11 aleşi, 7 USL, 1 ARD şi 3 PPDD. O parte erau cotaţi cu şanse minime de a ajunge parlamentari, în timp ce alţii erau bine cotaţi, dar au fost daţi la o parte de votul oferit partidului nu omului.
A.Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here