Moroşanu independent! – Mazilu, candidatul PSD la Primăria Ţicleni

660

MaziluÎn cadrul unei şedinţe a PSD care a avut loc ieri seară la Ţicleni s-a stabilit ca social-democratul Constantin Mazilu, fostul primar până în 2008 al localităţii, să fie susţinut pentru scaunul de primar al oraşului, din partea PSD. Mazilu ar sta cel mai bine într-un sondaj al PSD realizat în localitate, având un procent de peste 30%. Sub 10% în acest sondaj ar fi avut Aristică Moroşanu, Constantin Radu şi Silviu Sprinceană.

Pesediştii merg pe mâna lui Constantin Mazilu la Primăria Ţicleni, primarul care a pierdut în 2008 în favoarea democrat-liberalului Ilie Ungureanu. În cadrul unei şedinţe a PSD care a avut loc ieri seară, pesediştii au stabilit ca viitorul candidat al USL să fie Constantin Mazilu, edil cu două mandate la activ, până în 2008. La baza acestei hotărâri stă un sondaj de opinie intern al PSD care îl creditează pe Mazilu cu peste 30%.

Moroşanu nu vrea la PAS, candidează independent

Hotărârea luată de şefii PSD Gorj l-au supărat foarte tare pe doctorul Aristică Moroşanu, care spera să fie el nominalizat pentru această funcţie. Acesta a fost trecut în sondaj alături de alţi doi colegi din PSD, cu un procent situat sub 10%. Moroşanu anunţă însă că nu va mai sta în PSD şi va candida independent pentru Primăria Ţicleni. ,,Voi candida independent, am şi anunţat acest lucru”, declară Moroşanu care luni a fost anunţat de liderii PAS Gorj drept candidat al acestei formaţiuni politice pentru Primăria Ţicleni. Moroşanu spune că a avut discuţii cu Ilie Răuţescu, vicepreşedintele PAS Gorj, dar nu le-ar fi dat un răspuns socialiştilor. Moroşanu susţine că şi Radu Constantin la fel ca şi Silviu Sprânceană ar fi anunţat şi ei că pleacă la alte partide pentru a candida pentru Primăria Ţicleni.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here