Popeangă, alături de primarul Cârciumaru în Slobozia şi Bârseşti

495

Candidatul USL pe Colegiul 5 de Deputaţi, Vasile Popeangă, şi-a continuat conştiincios întâlnirile zilnice cu localnicii din zona pe care a reprezentat-o deja patru ani de zile în Parlament. Astfel, luni, Popeangă, însoţit de staff-ul său de campanie, a parcurs două cartiere ale municipiului Târgu-Jiu, Bârseşti şi Slobozia, pentru discuţii cu cetăţenii şi prezentarea programului său electoral.

A fost însoţit şi de această dată de primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, care a garantat astfel încă odată pentru necesitatea retrimiterii lui Vasile Popeangă în Parlamentul României. De altfel, în cei patru ani de activitate în Camera Deputaţilor, Vasile Popeangă a avut 44 de propuneri legislative de interes, 77 de întrebări şi interpelări, 12 moţiuni şi 152 de luări de cuvânt.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here