Premierul i-a premiat pe elevii olimpici la Palatul Victoria

477

Premierul i-a premiat pe elevii care au obţinut rezultate la olimpiade şi concursuri internaţionale în cadrul unei ceremonii la Palatul Victoria la care a participat și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Victor Ponta și-a exprimat dorința ca elevii olimpici să aleagă să rămână în România. “Îmi doresc ca foarte mulţi dintre dumneavoastră să rămâneţi să munciţi în România, pentru că lucrul acesta cu elitele noastre nu s-a mai întâmplat de foarte mult timp”, a afirmat premierul. Acesta le-a urat elevilor şi profesorilor acestora mult succes şi să se bucure de recunoaştere pentru rezultatele lor. Cu acest prilej au fost recompensaţi 138 de elevi care au obţinut 155 de distincţii (42 de medalii de aur şi premiul I, 45 de medalii de argint şi premiul II, 29 de medalii de bronz şi premiul III, respectiv 39 de menţiuni) la olimpiadele internaţionale sau regionale. Lor li s-au alăturat şi cei 168 de profesori care i-au pregătit pe elevi, precum şi cele 74 de şcoli din care provin laureaţii. Cuantumurile pentru premianţii la olimpiade internaţionale sunt de 12.180 lei – medalie de aur şi premiul special pentru punctaj maxim, 9.430 lei – medalie de aur/ premiul I, 8.080 lei – medalie de argint/premiul II, 5.770 lei – medalie de bronz/premiul III şi 3.940 lei – menţiune.
C.P.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here