Politic

Preşedintele – butafór continuă să “braveze” pe spezele românilor

 | 25 august 2013, 18:45 | 0 comentarii | 

Orice fel de discuţie despre cetăţeanul T. Băsescu poate fi sau nu interesantă, întrucât fiecare se comportă, făcându-şi damblalele aşa cum pofteşte, dar şi după cei 7 ani de acasă. Numai că domnia sa este preşedintele României şi ne-a oferit adeseori prilejul de a fi băgat în seamă, „tăvălind” pe mulţi, dar şi viceversa, într-un lung şir de intrigării, conflicte politice şi interese meschine. Cu atât mai mult cu cât nu şi-a dorit să fie om politic şi un preşedinte rezonabil, dar aşezat în cârca ţării şi cu atribuţiuni inventate, dincolo de limitele prevederilor constituţionale. Or, un astfel de preşedinte a făcut destule deservicii ţării şi naţiunii române.

Semnatura eletronica CertDigital

Pus mereu pe harţă, preşedintele Băsescu nu se sfieşte să sfideze pe oricine, inclusiv pe amărăştenii ce i-au dat votul, jigneşte în stânga şi în dreapta şi nu-şi vede decât de propriile interese, în detrimentul nostru, al tuturora. Şi, în felul acesta, este de datoria oricărui român de bun simţ, să-i răspundă acestuia tot cu aceeaşi măsură, fără a scormoni prea mult printre gafele şi inepţiile sale din cele două mandate petrecute la palatul Cotroceni. E suficient să-i punem imaginea pe tapet, doar după de acum celebrul protocol de coabitare cu guvernul României, cerut cu insistenţă de domnia sa, de teama de a nu se sufoca, şi de a avea timp să-şi lingă rănile după lamentabilele eşecuri electorale din 2012.
Dar iată că acum, mai degrabă guvernator şi nu preşedinte al României, ilegal susţinut de cei din exterior dar şi de către CCR, T. Băsescu îşi dă iarăşi în petic, reîncărcându-se cu acelaşi tupeu şi grosolănie cât cuprinde, dorindu-se cocoş, cu indicaţii otrăvite şi cu beţe în roate puse guvernului. Apoi, furios din fire, personajul se amestecă cu „ambâţ” şi în treburile altora, preocupându-se în special de destrămarea PDL şi ruperea USL. Simultan, ascunzându-se în culisele unor jocuri politicianiste neortodoxe, contrar prevederilor Constituţiei, se vrea prim-născătorul PMP şi chiar proorocitorul victoriei la următoarele alegeri a apendicelui său politic. Este adevărat că e „ajutat” în demersurile sale fanfaronice şi de către actuala Putere, greoaie şi ineficientă în actul de guvernare, iar pe de altă parte nici nu a fost în stare a-l potoli prin demersuri constituţionale pe butafeurul marinar.
Aşadar, a-i creiona fie şi sumar portretul lui T. Băsescu nu poţi să-i uiţi vanitatea, caracterul conflictual şi deopotrivă răzbunător, venite până la urmă dintr-un interior cerebral-mental. Pentru că el nu se ghidează după principii, ci după capricii şi favoruri proprii, imposibil a le stăpâni, dimpotrivă le amplifică. Însetat de răutăţi, acesta nu lasă să-i scape vreun adversar politic, dar şi cei care încearcă într-un fel sau altul să iasă din tiparul poruncilor sale. Altfel spus, doar el şi… restul lumii, altceva nu mai contează. Numai că acesta şi ca om politic, cu apucături atipice, a făcut şi continuă să facă mult rău mersului României spre normalitate. Paradoxal, personajul mediocru, absolvent de BAC cu 7,49, aşa cum singur a mărturisit, îşi permite totuşi să dea lecţii ba chiar să jignească şi să-şi bată joc de medici, profesori, economişti, cadre militare, bătrâni-pensionari, de mămicuţe şi bebeluşi, ş.a.m.d., dovedind nu doar lipsă de respect dar şi evidente carenţe de educaţie. Şi atunci ce să-i ceri primului demnitar al ţării, care în loc de înţelepciune şi echilibru atât de necesare poporului pe care-l conduce, mai degrabă îl sfidează, nu construieşte ceva bun dar distruge, încălcând până şi fundamentele democraţiei, iar de aici se amplifică haosul în România.
Aşa se întâmplă şi acum cu blocarea revizuirii Constituţiei, cu regionalizarea, aşa doar dintr-un moft boicotează tot, în ciuda faptului că o invalidare a celor două proiecte va lăsa România fără câteva miliarde de euro din bugetul alocat de UE pentru 2014. De ce ? Pentru simplu motiv că atât revizuirea Constituţiei cât şi regionalizarea sunt sau pot fi rezultatul creaţiei şi a unui vot colectiv, ci nu al unui prim-autor în persoana domnului Băsescu – „marele vizionar” ce le ştie pe toate, este mereu „purtătorul” de cinste, adevăr iar vinovat niciodată. Aceasta este din păcate poza omului şi preşedintelui României, adică una destul de întunecată, încărcată de o ură viscerală şi de o răzbunare crâncenă, pentru toţi cei ce înseamnă rivali, dar şi pentru cei ce nu zic sau nu fac ca el. Pe de altă parte este omul fără cuvânt şi dragoste de oameni chiar dacă străbate bâlciuri şi coclauri ieşind în decor pentru spectacole ieftine. Calomniază, denigrează şi sabotează pe oricine, este complice la rele, curgând din belşug gafele şi inepţiile grave ce au afectat îngrijorător drumul României spre progres şi normalitate. O dovedesc din plin evenimentele ultimilor 8-9 ani, perioadă în care ţara a intrat într-un declin uriaş, dezbinarea naţiunii e mai pronunţată ca oricând de la marea Unire încoace, creându-se prea multe breşe în starea de spirit şi atitudine dinăuntru şi din afară vizavi de unitatea şi siguranţa integrităţii noastre naţionale. Ba mai mult, exemplul Preşedintelui este urmat şi de clenţăii lui mai mici ce amplifică şi mai tare starea de haos, batjocura şi insulta faţă de statul de drept în România. Iar în gândirea măruntă, dar diabolică, chiar şi cred că murdăriile lor au dat roade, reîntorcând poporul la dictatură, pentru care în varii forme instigă, iar vodă Băsescu bravează pe spezele noastre, împotriva celor mai democratice instituţii ale poporului român. Vi se pare normală o asemenea minte, sau descifrând inepţiile trecute prin cap poate că vom înţelege că astfel de mostre seamănă mai degrabă cu un delir megalomano-paranoid a prea-cucernicului nostru preşedinte ?
Vasile Irod

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL