Politic

Udrea se laudă în campanie cu banii aduşi la Gorj

 | 15 noiembrie 2012, 19:10 | 0 comentarii | 

Elena Udrea, candidat al ARD în colegiul 4 deputaţi din municipiul Roman, a declarat, joi, că a alocat în perioada în care a condus Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, atât la Teleorman cât şi la Gorj, fonduri importante în cadrul unor proiecte de dezvoltare. De altfel, la un moment dat, Udrea a declarat că vroia să candideze la Gorj la alegerile parlamentare, dar nu a materializat cele declarate, nemaidorind o confruntare cu Victor Ponta.

Semnatura eletronica CertDigital

“Am sprijinit şi Teleormanul unde candidează domnul Liviu Dragnea şi am sprijinit Gorjul şi Târgu-Jiu unde candidează domnul Victor Ponta. Dânşii candidează alături de primarii din comunităţile respective lăudându-se cu proiectele sprijinite de Elena Udrea. La Gorj au venit sub semnătura mea de ministru 135 de milioane de lei de la bugetul ministerului şi peste 100 de milioane de euro din fonduri europene. La fel şi în Teleorman vorbim de 100 de milioane de euro din fonduri europene care au venit sub semnătura mea de ministru plus bani de la bugetul ministerului. Săptămâna trecută, domnul premier lansa campania electorală la Teleorman cu inaugurarea lucrărilor de reabilitare la un spital, lucrări care se vor realiza dintr-un contract cu fonduri europene semnat de mine când eram ministru”, a afirmat Elena Udrea. Ea a adăugat că a sprijinit nu doar primarii democrat-liberali ci pe toţi edilii care au depus proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor. În urmă cu câteva luni însă, Ponta declara despre Elena Udrea că este un “personaj de Caragiale-curat tupeu şi superficialitate”.
A.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL