Reprezentanţii PSD şi cei ai PNL din Peştişani sunt în bune relaţii. Uniţi în USL aceştia au făcut progrese acceptând să facă muncă de partid într-un spaţiu comun, unul micuţ, dar cochet şi mai ales în centru.
Bine organizată, şedinţa monitorizată de primarul Florin Pavel a avut oaspeţi de soi. În ordinea preferată de el a luat cuvântul Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, şi copreşedinte al USL Gorj. Bun vorbitor, Dian Popescu s-a scuzat, abia după discurs, pentru lejeritatea îmbrăcăminţii neprotocolare. Superoptimista prezentare a sondajului PNL Gorj da bine. Cu riscul că ar putea crea automulţumire în rândul alegătorilor. Oricum, PNL-ul a fost bine reprezentat şi de către Radu Angheloiu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi, dacă nu mă înşel în privinţa apartenenţei politice, şi de primarii din Câlnic, Runcu şi Bumbeşti Jiu. A lipsit Ion Călinoiu, tot copreşedinte al USL dar şi preşedinte al Consiliului Judeţean. Totuşi, din partea PSD, a fost prezent senatorul Toni Greblă, om care cunoaşte comuna Peştişani de peste 30 de ani, după cum singur a mărturisit. Domnia sa este şi preşedinte al Comisiei Juridice din Senatul României, funcţie pe care moderatorul Florin Pavel a trecut-o sub tăcere, o vreme, până i s-a şoptit la ureche. Ce-i drept, s-a mimat şi o oarecare democraţie. Prin care să-şi exprime opiniile şi cei prezenţi în afara prezidiului. Primul înscris la cuvânt s-a legat de intruşi. Adică de mine. De parcă eu n-aş fi născut în Peştişani. Al doilea, pre numele său Grigore Brâncuşi, a recitat o poezie „Dacă”, dintr-un clasic. La care a schimbat ultimul vers, încât a ieşit ca o dedicaţie primarului Florin Pavel. Mulţumit de şedinţă, moderatorul Florin Pavel le-a cerut oamenilor de faţă să-şi păstreze vorbele şi pentru „partea a doua”. Una bine pregătită la Barul din apropiere al lui Ionel Pavel. Care sigur nu-i rudă cu primarul, chiar dacă l-a ajutat în precedentele campanii electorale câştigate, două la număr. Dar apropos de democraţie. La precedenta şedinţă a Biroului Politic al organizaţiei PSD Peştişani, tartorele Ion Poenaru le-a interzis membrilor Aurel Plai, Ion Cucu şi Sever Pavel să intre, închizându-le uşa. Chiar dacă Obştea Peştişani, locul unde-au ţinut şedinţa – deşi organizaţia PSD Peştişani îşi are propriul sediu – a fost construită pe vremea când preşedinte-director general al Obştei Peştişani nu era el, ci Sever Pavel. Adică unul dintre cei ţinuţi la uşă.
Ion Predoşanu