Amendamentul meu la Constituţie – Învestitura Guvernului Art. 103.
Ţara arde din nou ! Ne trebuie ministru la Transporturi. Premierul Victor Ponta l-a propus, într-o discuţe informală cu Traian Băsescu, pe Ovidiu Silaghi.
Conform celor afirmate de Victor Ponta la România Tv, ‘‘domnul Preşedinte a spus că se gândeşte şi că, probabil la sfârşitul săptămânii, îşi va face cunoscut punctul de vedere” (hotnews.ro). Cu alte cuvinte, noi, cetăţenii nu suntem importanţi. Sunt importante gândurile domnului Preşedinte, voinţa politică din cadrul USL-ului, şi atacurile PNL-ului referitoare la influenţa negativă a condamnării lui Fenechiu pentru viitorul raport MCV. Atunci de ce mai organizăm alegeri legisltive? De ce învestim o formaţiune politică cu o majoritate dacă totul depinde de domnul Preşedinte şi de cei care migrează de la un partid la altul?
Amendamentul meu la Constituţie se axează pe raportul constituţional Guvern-Preşedinte-Parlament, având ca obiectiv eliminarea situaţiilor de blocaj generate de eventualele neînţelegeri ale spectrului politic. Prin acest amendament, consider necesară legitimarea Guvernului, asemenea instituţiei Prezidenţiale şi a Parlamentului, de către cetăţeni, necesitatea reflectării opţiunii electoratului în ceea ce priveşte învestirea Guvernului României. Situaţiile din 2004 şi 2009 reprezintă exemple concrete care reflectă carenţele constituţionale în ceea ce priveşte investirea Guvernului, devenind totodată, premise ale declanşării unei crize politice.
Într-un stat de drept şi într-o democraţie, voinţa poporului este suverană, ceea ce vine în contradicţie cu interesele actorilor politici. Indiferent de ceea ce au afirmat în timpul campaniei electorale, liderii formaţiunilor politice clasate pe locurile 2,3,4… în opţiunea electoratului se pot alia pentru a forma o majoritate ilegitimă. Însă, într-o situaţie în care fiecare formaţiune politică ar prezenta o listă proprie a viitorului Guvern, aceste situaţii ar fi evitate.
În prezent, mecanismul constituţional de investire a Guvernului precizează că Parlamentul investeşte Guvernul, după ce Preşedintele îl desemnează pe Primul Ministru după consultarea cu forţele politice. Însă, mandatul parlamentarului nu este imperativ, astfel, chiar dacă într-o circumscripţie, aleşii îşi legitimează propriul parlamentar, acesta nu este obligat să respecte opţiunile, valorile celor care l-au ales sau al partidului cu care a candidat în alegeri.
Concomitent cu fenomenul migraţiei parlamentare, investirea Guvernului devine o confruntare a actorilor politici, ceea ce poate afecta echilibrul raporturilor instituţionale, cât şi eficienţa cabinetului.
Adrian-Vladimir COSTEA
