În viaţă, în politică prietenia şi duşmănia, iubirea şi ura au fost totdeauna alături. Omul căţărat pripit în vârful piramidei priveşte înapoi cu furie şi ură grobiană, chiar tiranică. Dacă individul este urcat pripit în piscul societăţii şi dacă este şi ignorant, atunci ura şi pornirile lui denigratoare sunt şi mai subliniate. Inferioritatea lui se nuanţează prin invidie, vanitate, orgoliu şi dispreţ faţă de oameni şi diverse instituţii ale statului. Această mizerie îl sufocă pe guvernatorul Traian Băsescu.
Sondajul concret îndeplinit de Eurobarometrul, ce urmărea hermeneutizarea încrederii în guvernele din Europa, începe să provoace insomnii şi pierderea apetitului şi, poate, să dea de gândit. Nu de alta, dar nu e tot una să glumeşti pe seama conducătorilor pripit urcaţi în vârful piramidei, ori să faci mişto bizar, atacându-le viciile şi dezmăţul pe banii mei, ai tăi şi ai lui, şi cu totul altceva să auzi mereu neîndurătorul adevăr că oamenii, cei mulţi, nu au încredere în politicienii diriguitori.
Istoria aduce peremptorii dovezi că între mase şi aleşii lor mai mereu a existat un clavaj, o folie mult mai mult sau mai puţin pronunţată. Situaţia este însă, deosebit de agravată. Cu toate insistenţele pe perfecţionarea democraţiei, cu toate măsurile de responsabilizare a celor care se află în vâltoarea Puterii, oropsiţii, cei mulţi, din România şi chiar Europa sunt tot mai nemulţumiţi de prestaţiile nechibzuite ale celor care au milioane de destine în socotinţa lor. Este timpul să dăm viaţă dorinţei testamentare lăsată posterităţii de nemuritorul D. Bolintineanu: „Puterea să nu fie privilegiul unei familii, nici a unei caste.”
Putem iscodi cu evident interes cognitiv: E modă? Dă bine? E bravadă colectivă? E hoţie şi jaf? Ori toate la un loc: o crasă necunoaştere a ce şi cum se opintesc cercurile conducătoare spre dezastru şi demolare, spre înstrăinare şi subjugare. Gânditorul şi pedagogul Şt. Michăilescu marca: „Puterea la care poporul nu ia parte cu inima şi sufletul este putere de paradă.” Datorită mass-media, care radiografiază, în detaliu, apucăturile neprielnice demnităţii umane şi antiromâneşti, lumea începe să generalizeze, să definească tăinuitele dedesupturi ale foamei şi dezumanizării pe care cotidian o resimţim şi cu nonşolanţă o îngăduim. Se pare, cu cât se perfecţionează sistemul de vot, cu cât sunt oferite mai multe avantaje alegătorului, cu atât se înrăutăţeşte imaginea celui ales. E chiar paradoxal: noi alegem, noi îi vrem (chiar dacă sistemul manipulator am campaniilor mincinoase nu poate fi eliminat), noi ne bucurăm că i-am ales pe cei care pot şi vor să facă treabă, fără să fure, în slujba noastră; după care, ostentativ declarăm că nu avem încredere în ei. Că-s cei mai ticăloşi, mai futili, mai frivoli şi funeşti, din câţi au călcat vreodată faţa pământului!
Conform pomenitului sondaj, situaţia de la noi este concretizată astfel: 69% (evident dintre cei chestionaţi) nu au încredere în Guvern, iar 75% nu au încredere în Parlament. Dar, zice vulgul: ca la noi la nimeni! Guvernatorul BĂSELU opinteşte de vreo 9 ani, ajutat cu ferocitate de Monica Macovei şi gaşca de slugarnici, să denigreze orice acţiune a Parlamentului. Neîndoit, în mărunta şi generoasa strategie a şubredei lui gândiri, numai cugetarea ticăloasă ce-l defineşte contează. Gândirea colectivă e fix pix, o pată de bulion pe cămaşa albă, imaculată. Nu mai insistăm. Se rememorăm totuşi, că Zeus-Vodă BĂSELU, prietenul lui Cireşica şi al Nuţicăi din Pleaşca, a instigat în varii forme, împotriva celui mai democratic for al popoarelor moderne. Iar sceleratele ticăloşii au dat roade. Sondajele aduc dovezi de netăgăduit că majoritatea românilor s-ar întoarce la dictatură, în care să nu mai fie politicieni somidocţi, îmbuibaţi, filistini, bogătani, frivoli, baroni de tot felul şi alte lifte cu apucături antiromâneşti. La vedere sunt şi mincinoşii şi denigratorii şi opoziţia dirijată de guvernatorul BĂSELU. A fost Tăriceanu ori BULĂ-Boc şi cu atât mai în colimator V. Ponta – hă-hă-ilă vaporeanul a ţesut o întreagă strategie deşanţată de desfiinţare a acţiunilor şi iniţiativelor lor, mimînd, concomitent, larga cuprindere democratică, cutezanţa vizionară şi dragostea de năpăstuiţi. Cred că realizaţi cât de popular te face o baie de mulţime, o plăcintă îmbibată cu fructe de pădure, ori o vorbuliţă confuză, rostită pe munte (cu elicopterul după tine), la o stână mioritică: „Guvernul numai vă încurcă!” BĂSE să şti că eşti de râsul curcilor şi purtător al „succesurilor” agramatei EBA, dacă cumva o cunoşti!
Să nu intrăm în panică; 71% dintre europeni nu au încredere în guvernele ţărilor lor, iar 66% nu au încredere în parlamentele naţionale. Şi nici cu PE nu se laudă nimeni, iar Guvernul european, pritocit de cancelariile vestitelor împărăţii, nu se bucură nici el de cine ştie ce simpatie.
Aşadar, iarăşi e ceva putred în Danemarca. Şi, până să se descompună definitiv, până ce hoitul nu va mirosi pestilenţial pe întreg Continentul, trebuie făcut ceva de către oameni cu scaun la cap şi chibzuiţi. Evaziv şi neinteligibil, îmi veţi reproşa! Vă dau dreptate: adevăr grăiţi. Dar, dacă cei care şi-au ales ca slujbă Politica nu se opintesc să elimine, din rândurile lor, tipul de politician javră, hoţ, incompetent, genul de oameni care, pe lângă raft, sunt şi sămânţă de scandal şi învrăjbire; nu este numai hiba mea!!
Nu cred în cei ce cu neruşinată emfază făgăduiesc marea cu sarea, ei vor să-şi facă bine minţind şi furând bunurile şi binele altora. De cele mai multe ori neîncrederea noastră are la bază fariseismul altora. Numai încrederea neclintită în cinstea şi meritele, în profesionalismul, valoarea şi vorbele semenilor ne catalizează vrerile şi acţiunile fecunde şi neastoite spre progres, bine şi frumos.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
