Politic

Weber, cu staff-ul electoral la Târgu-Logreşti

 | 18 noiembrie 2012, 15:41 | 0 comentarii | 

Mihai Weber, candidatul Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, a fost prezent vineri, începând cu ora 8.00, în mijlocul locuitorilor din comuna gorjeană Târgu-Logreşti, la târgul săptămânal organizat în localitate, fiind primit cu speranţă şi bucurie de către cei prezenţi.

Semnatura eletronica CertDigital

Oamenii i-au prezentat câteva dintre principalele probleme pe care le-au întâmpinat în activitatea lor de fermieri, iar candidatul le-a prezentat câteva dintre proiectele sale ce privesc domeniul agricol. Echipa de campanie a împărţit materiale electorale, localnicii regăsind în pliantele de prezentare câteva dintre doleanţele lor, sub sloganul “Alegem Împreună!”. Aceştia l-au asigurat pe Weber de întreg sprijinul lor pentru ca acesta să îi reprezinte în Parlamentul României după alegerile din 9 decembrie. Mihai Weber, însoţit de echipa de campanie, a continuat vizita în comuna Târgu-Logreşti, întâlnindu-se cu localnicii, care, ştiind de prezenţa candidatului USL în comuna lor, l-au aşteptat cu porţile deschise, cu bucurie, încredere şi speranţa de mai bine.
C.P.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL