.jpg)
Ieri, România a fost în stradă. N-a fost în stradă, însă, pentru binele ei şi nici pentru binele poporului său. Primii loviţi de soarta moţiunii de cenzură sunt liderii de sindicat, care pierd statutul ocult de coordonatori ai puterii. De 20 de ani încoace, puterea sindicală s-a dezvoltat ca o metastază pe statutul cvasicancerigen pentru democraţie al banilor negri.
Nici nu mai are importanţă dacă moţiunea trece sau nu, deoarece răul s-a produs cu foarte mulţi ani în urmă, atunci când fiscalitatea a luat faţa economiei private. Menţinerea unui sistem destul de greoi în economia reală, dominat de politica salariului minim, a golit ţara de resurse umane valoroase care au preferat să lucreze în străinătate sub orice formă, la alb, la negru sau la gri, însă pe bani mai mulţi şi respect mai mare. România anului 2011 seamănă cu manifestanţii ei. O ţară depresivă, care nu are repere, unde lipsesc şi banii, dar mai ales lipseşte respectul. Medicului care lucrează cu elementul viaţă i se oferă în loc de consideraţie şi remuneraţie şuturi în fund şi publicitate negativă. Inginerului i se arată la numai 42-43 de ani pisica şomajului, după ce până la 25-26 de ani a învăţat cât de cât la înaltele şcoli tehnice, iar în timpul care i-a rămas până la şomaj sau pensie anticipată i se mai pune din când în când de o retrogradare, de o detaşare sau de o închidere de unitate. Juriştii şi economiştii, dacă nu intră în politică, nu au nicio şansă. Aşadar, oamenii care au ieşit ieri în stradă în speranţa că o să-i determine pe parlamentari să judece cu mintea au ieşit tocmai la ce nu trebuia. Jocul la dublu Traian Băsescu-Emil Boc s-a făcut cu un singur scop: pentru a demonstra lumii că parlamentarii nu au cap, ci doar interese. Dar şi pentru a arăta poporului că trebuie să-şi aducă aminte de referendum. Astăzi poporul află ce nu ştia: că la ultimele alegeri prezidenţiale nu a ales un preşedinte, ci o modalitate de modificare a Constituţiei. Dacă omul ales în funcţie ar fi preşedinte, atunci ar dizolva acest parlament incapabil să facă legile, mai ales că UNPR-ul reprezintă o sumă de reprezentări infractoriale (ce sunt trădătorii, dacă nu infractori?) şi o prezenţă insolită de centru al puterii, format din parlamentari cu dublă cetăţenie, despre care nu se ştie dacă reprezintă România sau Ungaria în Parlamentul României. Românii ar trebui să ceară preşedintelui să demisioneze şi să impună ca lege de bază pentru aleşi statutul de sănătate mintală şi fizică. Ceea ce se întâmplă în aceste momente arată cât de bolnav este poporul în esenţa fiinţei sale.
Notă! În ţară nu mai sunt 16 milioane de români. Parlamentarii nu mai sunt reprezentanţii poporului. Raportul dintre liderii sindicatului şi numărul membrilor de sindicat este disproporţional – prea mulţi lideri pentru prea puţini salariaţi. De aceea, nu mai are importanţă dacă Guvernul cade sau nu. Ţara a căzut de mult, iar cei pe care se sprijină politic sunt surzi, orbi, ologi, bâlbâiţi. Cu alte cuvinte, nişte handicapaţi cu statut special, cărora nicio lege nu le taie din dreptul de a ne jegmăni. De aceea nici nu putem vorbi de moralitate.
Constantin Bunilă
