Polițist amnezic, în sala de judecată

1511

Un agent al Poliției Rutiere Gorj a fost audiat, ieri, ca martor într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, un șofer fiind acuzat de ultraj după ce i-a înjurat și amenințat pe doi oameni în uniformă. Lucian Viorel Falcoe, zis Șfalț, a fost trimis în judecată la începutul anului pentru un incident ce a avut loc în noiembrie anul trecut, atunci el tamponând două mașini parcate chiar în fața sediului Poliției Rutiere și a Poliției Municipiului Târgu-Jiu. Tamponarea s-a produs dimineața devreme, polițiștii care erau în sediu și au auzit zgomotul ieșind afară pentru a vedea ce s-a întâmplat. Ei și-au dat seama că șoferul era băut și i-au cerut să sufle în fiolă, lucru pe care bărbatul nu l-a acceptat. El nu a fost de acord nici să meargă la spital pentru recoltarea de probe biologice, discuțiile dintre el și agenți nefiind tocmai amiabile.

Ieri, a fost audiat ca martor unul dintre polițiștii care a mers cu Falcoe la spital pentru a i se recolta probe biologice, Constantin Marius Cărăvan declarând însă de mai multe ori că “nu știu” ori “nu îmi aduc aminte”. În declarația dată la procuror în momentul deschiderii anchetei penale polițistul a furnizat anchetatorilor informații suficiente încât Falcoe să poată fi trimis în judecată, el vorbind, inclusiv, despre amenințări de genul “îți bag cuțitul în inimă”. La audierile de la instanță agentul a spus doar ce își mai amintea, judecătorul de caz fiind nevoit să îl întrebe dacă își aduce aminte dacă pe el nu l-a amenințat cumva și dacă știe că se află sub jurământ pentru a spune adevărul.
Magistratul nu a părut foarte convins că agentul e atât de amnezic, polițistul precizând că nu mai reține multe dintre amănuntele acelui incident. El a menționat chiar că, la spital, când șoferul a fost dus pentru a i se recolta probe biologice, se afla pe hol, completând niște acte, motiv pentru care nu a văzut sau auzit dialogul dintre Falcoe și ceilalți polițiști, la acel moment agenții încercând să îl încătușeze pe recalcitrant. Agenții care sunt parte vătămată în dosar sunt Dumitru Marinel Hortopan și Nicolae Grigorescu. Ei și-au sesizat superiorii în dimineața de 27 noiembrie despre cele întâmplate și așa a ajuns Șfalț să fie tras la răspundere pentru cele întâmplate. În trecut, bărbatul a mai suferit o condamnare după ce și-a lovit soacra în cap cu o undiță pe motiv că aceasta îi lovise fetița. Femeia a ajuns însă la spital, iar ginerele în spatele gratiilor, acum Lucian Viorel Falcoe fiind judecat sub măsura controlului judiciar.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here