Polițiștii criminali de la Stoina, aproape de sentința finală

450

Cei doi agenți ai Poliției Stoina, care în urmă cu mai mulți ani au bătut un localnic până când omul a murit, sunt acum la un pas de a afla verdictul final pe care îl vor da instanțele de judecată, ambii riscând să ajungă în spatele gratiilor până în sărbătorile de iarnă. Eugen Bogdan Papuzu și Constantin Cosmin Militaru sunt acuzați de omor și la începutul lunii viitoare vor afla verdictul pe care îl vor lua magistrații în dosarul lor, fiind posibilă o eventuală amânare a termenului de pronunțare a deciziei finale. Luna viitoare lucrurile vor fi însă clarificate după ani de zile în care rudele bărbatului omorât în bătaie au așteptat să li se facă dreptate. Militaru și Papuzu nu au recunoscut faptele, dar ancheta efectuată de procurori de la București a scos la iveală faptul că victima lor a fost snopită în bătaie în sediul Poliției din Stoina. Bătaia s-a produs noaptea, când agenții au fost chemați să rezolve o posibilă spargere la o cârciumă din localitate, atunci fiind și ziua de naștere a unuia dintre ei. Supărați că le-a fost stricat cheful, oamenii legii au luat un suspect la sediu și l-au “audiat” până în zori, când și-au dat seama că l-au confundat pe nevinovat cu un hoț din sat. Omul a fost dus acasă, unde a zăcut două zile, după care a murit. Procesul s-a judecat, pe fond, la Reșița, pedeapsa cea mai mare, de 14 ani cu executare, fiind dispusă pentru Militaru, în timp ce colegul său are de executat 13 ani de pușcărie. Amândoi au fost găsiți vinovați de comiterea infracțiunii de omor, ei fiind obligați să suporte și cheltuieli judiciare de câte 15.000 de lei fiecare. În plus, sora bărbatului decedat, Domnica Gheorghe, ar urma să primească de la aceștia despăgubiri de 150.000 de lei, cu titlul de daune morale, femeia fiind cea care a avut grijă de fratele său după ce polițiștii l-au adus pe acesta acasă snopit în bătaie. În vara lui 2012 însă ambii au fost reținuți pentru câteva luni au și fost arestați preventiv, perioada petrecută în spatele gratiilor urmând să fie scăzută din pedeapsa decisă de instanță, după ce aceasta va rămâne definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here