Poliţiştii gorjeni au confiscat 14.900 de petarde

332
petarde confiscatePoliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Municipal Tg-Jiu, au identificat în trafic, pe strada Republicii din municipiul Târgu-Jiu, pe Cătălin N.M., de 22 ani şi Adina L.M., de 21 ani, ambii din localitate, care deţineau în autoturismul cu care se deplasau mai multe cutii cu petarde.

În urma verificării autoturismului, au fost identificate şi ridicate 14.900 bucăţi petarde.

În cauză se efectuează cercetări asupra celor doi tineri sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului obiectelor pirotehnice, faptă prev. şi ped. de art. 31 alin. 2 ind. 1 din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
Până în prezent au fost întocmite paru dosare penale în care făptuitorii sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului obiectelor pirotehnice, prevăzută de Legea nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive. De asemenea, obiectele pirotehnice găsite asupra făptuitorilor, peste 59.800 bucăţi petarde, au fost ridicate în vederea confiscării.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here