Polițiștii locali au acționat pentru fluidizare trafic rutier şi pietonal

757

În conformitate cu prevederile Legii nr.155/2010 a poliţiei locale, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 din lege, poliţiştii locali cu atribuţii privind circulaţia rutieră, au urmărit respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare.

Poliţiştii locali cu atribuţii de circulaţie rutieră au avut în vedere asigurarea fluenţei traficului rutier, supravegherea cât mai multor străzi şi intersecţii de pe raza Municipiului Târgu-Jiu, precum şi sancţionarea contravenţională a conducătorilor auto care au încălcat prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în limita competenţelor stabilite prin Legea nr.155/2010 a poliţiei locale, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a acţionat permanent în scopul fluidizării traficului rutier cu ocazia diferitelor lucrări de refacere a covorului asfaltic pe unele artere de circulaţie, în zona unităţilor de învăţământ în scopul siguranţei deplasării elevilor către unităţile de învăţământ de pe raza Municipiului Târgu-Jiu repartizate în cadrul sistemului integrat de ordine şi siguranţă publică, conform Planului de Ordine şi Siguranţă Publică al Municipiului Târgu Jiu.
La solicitarea S.C Edilitara Public S.A. s-a asigurat dirijarea şi fluidizarea traficului pe sectoarele de drum din Municipiul Târgu-Jiu, unde au fost efectuate lucrări de modernizare şi asfaltare ale unor artere rutiere.
De asemenea, efectivele de poliţişti locali au participat la asigurarea măsurilor de fluenţă trafic rutier şi pietonal, împreună cu celelalte structuri, cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere pe drumurile publice din municipiu, la manifestări cultural-artistice, sportive, religioase, spectacole şi târguri care au avut loc pe raza Municipiului Târgu-Jiu.

35 de autovehicule abandonate sau fără stăpân
În primele opt luni ale anului în curs, potrivit reprezentanților Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, au fost identificate 35 autovehicule ca fiind abandonate sau fără stăpân, conform Legii nr. 421/2002 privind regimul vehiculelor abandonate sau fără stăpân pe domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, fiind luate măsurile legale prevăzute de lege.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here