La data de 20 octombrie 2016 se împlinesc 88 de ani de când a văzut lumina zilei unchiul meu, profesorul universitar, criticul şi istoricul literar Pompiliu Marcea, o mare personalitate a culturii române din veacul trecut.
Pompiliu Marcea, în perioada anilor 1935 – 1942, a absolvit 7 clase la Şcoala Primară din satul său, Colibaşi, com. Scoarţa, jud. Gorj. În perioada anilor 1942 – 1950 a urmat cursurile Şcolii Normale din Tg-Jiu, iar în anul 1954 a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din Bucureşti. A fost un elev şi un student eminent. Pe întreaga perioadă de 19 ani de studii a luat numai premiul I, acesta fiind primul admis la toate examenele susţinute pe întreaga perioadă de şcolarizare, absolvind ca şef de promoţie atât Şcoala Normală cât şi Facultatea de Filologie din Bucureşti. A beneficiat pe parcursul studiilor universitare de bursă republicană, iar în anul 1968 a obţinut “într-un mod remarcabil” titlul de doctor în filologie, aşa cum spunea profesorul universitar doctor Constantin Ciopraga, critic si istoric literar, membru al comisiei de doctorat.
Pompiliu Marcea a urcat toate treptele ierarhiei universitare până la gradul de profesor. A decedat în împrejurări neelucidate şi inexplicabile la data de 27 martie 1985, în Bucureşti, fiind găsit mort, la orele prânzului, plutind pe apele lacului Herăstrău. O moarte suspectă, intempestivă şi prematură – avea doar 56 ani.
Pompiliu Marcea nu a stat retras în turnul de fildeş a “îmbrăcat cămaşa morţii” şi a coborat pe “câmpul de luptă” acolo unde se dădeau cele mai aprige “bătăli” ale vremii în apărarea culturii şi spiritualităţii neamului românesc, bătăli câştigate însă cu preţul tragic al vieţii sale.
Cu foarte puţin timp înainte de deces, mi s-a confesat “spunându-mi că este la vârsta la care poate să dea noi capodopere literare culturii române”, apostolatul său dobândind valoarea unui sacrificiu personal pe altarul literelor româneşti.
Pompiliu Marcea nu a parăsit niciodată ŞCOALA, într-un fel sau altul rămânând fidel acestei instituţii pe parcursul întregi vieţi.
Pompiliu Marcea spunea: ”Dacă i s-ar oferi cumva să opteze pentru perioada în care să trăiască, ar fi dorit ca apogeul carierei sale să fie 1918. Motivaţia a fost sumară, dar solidă: revenirea Basarabiei la ”patria mamă “, urmată de cea Transilvaniei”. Ce frumos! O dovadă clară de mare patriot care ar fi vrut să trăiască în perioada de înfăptuire a Marii Unirii a naţiei române şi crearea României Mari.
În ani “60, o perioadă de mai mulţi ani a condus ca redactor-şef Editura pentru Literatură şi mai apoi ca director Editura pentru Literatură Universală, unde şi-a adus o contribuţie însemnată la apariţia unor volume aparţinând lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, etc., autori interzişi în acea perioadă, dar şi la apariţia unor volume ale unor scriitori în plină ascensiune literară, precum Marin Preda, Augustin Buzura, Nichita Stănescu şi alţii.
În perioada anilor “74, odată cu adoptarea legilor de sistematizare rurală, Pompiliu Marcea a dat dovadă de foarte mare curaj şi a înaintat mai multe memorii conducerii superioare de partid şi de stat, inclusiv lui Nicolae Ceauşescu, prin care cerea încetarea demolării, satului românesc, a monumentelor istorice şi bisericilor, a cerut împroprietărirea ţăranilor cu pământ, s-a opus politicii demografice greşite, careia i-au căzut pradă mii de femei, s-a opus exportului masiv de produse alimentare, care a dus la anii de criză şi înfometare a poporului român, eliminarea desfăşurării de munci agricole şi pe şantiere pentru elevi, studenţi şi militari, s-a opus cenzurii şi politicii editoriale greşite, a criticat abuzurile unor activişti politici şi demnitari de stat etc. Pot să spun că, satul Colibaşi care era propus pentru demolare în acea perioadă, există şi astăzi datorită implicării unchiului meu Pompiliu Marcea.
Traian Filip spune într-un articol ”Cine va evoca figura lui Pompiliu Marcea, care, cu câţiva ani în urmă, era decis să-şi dea foc în Piaţa Revoluţiei, în semn de protest pentru cenzurarea lui Eminescu? Gestul lui a trecut nebăgat în seamă, deşi era consecinţa unui şir de proteste la cel mai înalt nivel. El scrisese două memorii împotriva distrugerii satului, fiind îndepărtat dintr-un post de răspundere, ca să fie folosit în conflicte ideologice. A scris apoi un roman în care se descrie distrugerea personalităţii într-o societate totalitară. Refuzul său de a elogia geniul Carpaţilor a stârnit furia securităţii, care i-a atribuit o moarte nemernică, aruncându-i trupul în apele lacului Herăstrău. Nu pot să-i rostesc numele fără să simt cum îmi ard buzele…”.
În anii “80 unchiul meu mi-a spus că a intrat într-o ”bătălie pe viaţă şi pe moarte” cu cel mai “puternic “om din România, Şef Rabinul Moses Rosen. Acesta ceruse Academiei Române, forurilor coducătoare ale partidului, ale culturii şi lui Nicolae Ceauşescu, retragerea şi trimiterea la topit a volumului IX de Opere complete de Mihai Eminescu, poet catalogat antisemit. Atunci a apărut în secret, în regim de samizdat o revistă de 10-15 pagini prin care un colectiv de intelectuali printre care şi Pompiliu Marcea au hotărât să i-a atitudine împotriva rabinului. Mi-a spus că toţi cei implicaţi, cât şi familile lor au fost ameninţaţi cu moartea în diferite moduri dacă nu se retrag din această acţiune. I-au cerut şi lui să facă acelaşi lucru dar el a spus că merge până la capăt, până la sacrificiul suprem în apărarea poetului naţional Mihai Eminescu. Acelasi lucru i l-a cerut şi familia, soţia şi fiica, dar răspunsul lui a fost uluitor “Kim şi Corina pe voi vă ador dar pentru Eminescu mor”. Volumul IX de Opere complete de Eminescu a apărut dar cu ce consecinţe.
Criticul literar C. Stănescu spune: “…Puţini intelectuali români au intervenit atunci, ca Pompiliu Marcea, contra acestei campanii de discreditare şi demolare a poetului naţional, iar unii dintre cei puţini care,totuş i s-au asociat, s-au retras repede, speriaţi de amploarea şi implicaţile ”cazului”. Spre gloria lui, criticul Pompiliu Marcea a rămas singur şi neclintit, în tranşarea acestei bătălii culturale. Tragica şi, prematura lui dispariţie dobândeşte astfel aura unui sfârşit eroic într-o luptă pe care a dus-o până la capăt de unul singur şi confirmând astfel, prin propriul destin, că pe câmpul bătăliilor intelectuale nu se revarsă doar valuri de cerneală, ci curge sânge adevărat. Ideile nu sunt chiar inofensive, ideile pot ucide, căci sunt idei cu care nu se glumeşte. Mi se pare că lui Pompiliu Marcea i se potrivesc aceste rânduri ale lui Marin Preda, alt mare scriitor în destinul operei căruia criticul şi cărturarul s-a implicat ca puţini alţii: ”Ideile sunt viaţa noastră! Ne facem despre noi înşine şi despre lume o idee, sau un sistem de idei, şi nu renunţăm la ele nici atunci când vedem că din pricina lor ni se destramă căminul, ne pierdem prietenii şi uneori, în condiţii excepţionale, de convulsie socială, ne pierdem chiar libertatea şi viaţa”. Aş pune aceste rânduri pe uşa biroului de lucru al tuturor marilor cărturari care ştiu să se jertfescă pentru o idee: Pompiliu Marcea este unul dintre aceştia”.
Pompiliu Marcea a fost unul dintre susținătorii fervenți ai publicării Operelor Complete lui Mihai Eminescu sub egida Academiei Române care publicase până în 1980 opt volume, dar care, prin volumele IX și X (publicat cu greu după câțiva ani, pe 15 iunie 1989, dar oprit de la difuzare) a atras critici extrem de virulente din partea Rabinului șef al României Moses Rosen care-l etichetase pe Eminescu ca fiind : „fascist, rasist, antisemit, dement, pornografic, mincinos, huligan și sifilitic”, ceea ce a deranjat sensibilitatea mai multor scriitori români. Publicarea volumului s-a încheiat imediat urmată de un şir de morţi extrem de suspecte.
Conform documentelor securităţi aflate astăzi în custodia S.R.I., profesorul Marcea, avea să capete în timpul controversei publice cu rabinul o „boală ciudată”, fără diagnostic. Tenul său avea o culoare stinsă, glasul îi era abia articulat, avea o incapacitate de a citi și o accentuată slăbiciune, care nu îi permitea să se deplaseze. Soția sa, Florentina Marcea, care spunea că profesorul este „apatic, descurajat, slăbit, se mișcă ca un om accidentat, ținându-se de mobile și așezându-se cu greu în fotoliu”, îl acuza pe rabin că apelase la «magia neagră» pentru a-i ucide soțul. Consultat în secret (fără știrea oficialităților), de un medic din alt oraș al României a pus următorul diagnostic profesorului Marcea: „Este otrăvit, intoxicat, dar n-aș putea spune precis cu ce și cum. Simptomele și aspectele exterioare mă duc cu gândul la o otrăvire cu mătrăgună”.
Din aceeași Notă Informativă a Securității reiese că fiica profesorului s-a plâns că ar fi fost acostată pe stradă de doi indivizi ce ar fi amenințat-o cu moartea dacă tatăl său nu încetează „acțiunile antisemite”. (Arhiva S.R.I, fond D, dosar 10.966, vol.2, f.2)
La scurt timp, profesorul universitar Marcea a fost găsit înecat, într-un mod absolut inexplicabil într-un lac din preajma Bucureştiului.
La fel de inexplicabil, în acelaşi context conflictual, alţi doi susţinători ai Operelor Complete a lui Eminescu, poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la 22 mai 1985 iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a fost găsit mort în baie, „asfixiat” la vârsta de 52 de ani în noaptea de 4 spre 5 decembrie 1983.
Într-o broşură, Şef Rabinul Moses Rosen se referă la evenimentele strani petrecute în România. “Profesorul Pompiliu Marcea care mă atacase într-o scrisoare a fost găsit înecat într-un lac din preajma Bucureştilor, lăsând să se înţeleagă că la mijloc a fost o pedeapsă divină. Un poet antisemit Ion Lotreanu, a fost găsit spânzurat, iar unul dintre editorii volumului IX din “Opere complete”al lui Eminescu, Alexandru Oprea a fost găsit mort în baie”. El afirmă că moartea acestora este semnul unei pedepse divine, afirmaţie care face inutil orice comentariu – vina de a apăra poetul nostru naţional Mihai Eminescu fiind de neiertat.
În anul 1983, a apărut în revista sovietică „Literaturnaia Gazeta un articol scris de Pimen Buianov, împotriva apariţiei trilogiei romanului „Pumnul şi palma” scris de Dumitru Popescu, care se intitula „Cu pumnii împotriva istoriei” la care Pompiliu Marcea a dat o replică devastatoare într-un articol intitulat „Cu foarfecele împotriva adevărului” apărut în revista România literară. În urma acestei polemici literare şi politice, mi-a spus că au avut loc o serie de discuţii la nivelul cel mai înalt între cele două state. Aceeaşi atitudine dură a avut-o şi în anul 1975 împotriva aceleiaşi reviste care reacţionase violent la apariţia romanului „Delirul” de Marin Preda.
Într-un articol al dirigintelui său de la Şcoala Normală din Tg-Jiu, prof. Victor Andriţoiu intitulat „POMPILIU MARCEA – jertfa pe altarul culturii” spune: ”… Şi i-a venit pieirea prea timpurie fiindcă a îndrăznit într-un articol să ia apărarea romanului ”Pumnul şi palma”, scris de Dumitru Popescu, şi să înfrunte un critic literar din U.R.S.S. Mândria lui de profesor fusese rănită şi a luat atitudine, dând un răspuns vehement, întocmai ca T. Arghezi când a scris pamfletul “ Baroane!”. Marcea a dat un răspuns usturător ca o palmă pe obraz, apărând literatura poporului roman. Îndrăzneala aceasta a plătit-o cu moartea. Marcea este un erou căzut la datorie şi merită să fie slăvit, fiindcă el rămâne o jertfă pe altarul culturii neamului românesc”.
Poetul naţional Nicolae Dragoş spune într-un articol: „…Vestea sfârşitului său tragic a căzut ca un trăznet. Copacul cu rădăcinile ferm împlântate în pământul ce nu-i era potrivnic fusese înfrânt de vrăjmăşiile vremilor. Când, mai târziu, după un telefon al soţiei sale, m-am considerat dator să intervin pentru a determina depăşirea inerţiilor unei edituri, aflându-mă în acest scop în cabinetul lui Petru Enache, om simplu dar de buna credinţă, care-l preţuise ca profesor, evocându-l, am spus: „Cum a murit şi profesorul Marcea!”. Am fost privit insistent, apoi interlocutorul a adăugat: „Cum a murit? N-a murit, l-au omorât”. „Cine?”, am întrebat surprins. „Cine?”, s-a întrebat şi s-a închis în sine”. La puţin timp după aceea Petru Enache a fost găsit plin de sânge în baie, decedat.
Pompiliu Marcea gorjean de origine, a reprezentat cu cinste judeţul în care s-a născut, municipiul Tg-Jiu unde a învăţat, şi România, la cele mai prestigioase universităţi din Europa.
Pompiliu Marcea a fost primul scriitor român care a scris în anul 1965 prima monografie despre un “mare clasic” al literaturii române, scriitorul transilvănean Ioan Slavici, carte care a fost premiată cu Premiul Academiei Române “B.P.Haşdeu” urmată de alte ediţi în anii următori, devenind primul exeget al lui Slavici în literatura română.
În anul 1976 apare volumul “Lumea operei lui Sadoveanu”, premiat cu premiul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti.
Pompiliu Marcea este scriitorul român care a scris primul Dicţionar de personaje din literatura română intitulat ”Umanitatea sadoveniană de la A la Z”, scriere de pionierat în întreaga noastră cultură, de anvergura unui dicţionar de personaje scris de Balzac în Franţa sau Dostoievski în Rusia, carte care a apărut în anul 1977. În anul 1980, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui scriitor Mihail Sadoveanu apare în limba franceză, engleză şi germană volumul “Mihail Sadoveanu – 100 de ani de la naştere”.
Trilogia critică scrisă de Pompiliu Marcea despre Sadoveanu este după opera lui Eminescu, de G. Călinescu, o operă unică în cultura română aşa cum el însuşi consemna într-un jurnal.
Pompiliu Marcea a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, prodecan şi Şef al Catedrei de Istoria Literaturii române la Universitatea din Bucureşti.
Pompiliu Marcea a fost mulţi ani redactor-şef la Editura pentru Literatură, apoi director la Editura pentru Literatura Universală, unde şi-a adus aportul la editarea şi publicarea operelor unor scriitori interzişi de regimul politic de la acea vreme.
Pompiliu Marcea a fost un mare Patriot şi un Mare român la catedra Universităţii din Bucureşti şi a mai multor Universităţi europene: Sorbona din Paris, Koln, Bonn, Aachen şi Dusseldorf din Germania.
Pompiliu Marcea a scris numeroase articole publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate fiind, în acelaşi timp şi autorul unor volume de critică şi istorie literară deosebit de apreciate, precum:
1961 – Monografia “Alexandru Sahia”
1965 – Ioan Slavici – monografie – prima lucrare de acest fel din literatura română – distinsă cu Premiul Academiei Române „B.P. Haşdeu”
1967 – Ioan Slavici –monografie versiune apărută în limba franceză
1968 – Ioan Slavici – ediţia a-II-a
1972 – „Convorbiri literare” şi spiritul critic
1975 – Naţional şi universal
1976 – Lumea operei lui Sadoveanu – distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti
1977 – Umanitatea sadoveniană de la A la Z – lucrare de pionierat în literatură – Dicţionar de personaje unic în cultura română
1978 – Ioan Slavici – ediţia a-III-a
1979 – Lecturi fidele
1980 – Mihail Sadoveanu – 100 de ani de la naştere – volum editat in limbile engleză, germană şi franceză
1982 – Varietăţi literare
1983 – Concordanţe şi controverse
1985 – Atitudini critice
1995 – „Convorbiri literare” şi spiritul critic – reeditată cu prilejul Simpozionului Naţional de comemorare a 10 ani de la moartea lui Pompiliu Marcea.
Volumul Naţional şi universal este o antologie cuprinzătoare pe tema specificului naţional în literatura română; cu un sumar ce acoperă, în linii mari, întreaga istorie a dezbaterii ideii de “specific naţional ” în cultura românească – de la Dacia literară (1840) la contribuţii de ultimă oră -, antologia tematică național şi universal îşi demonstrează utilitatea şi oportunitatea -, repunând în circulaţie şi texte mai puţin accesibile la acea vreme, oferind de asemenea, în studiul întroductiv, un scurt istoric al problemei în cultura româneasacă.
Înainte de apariţia celei de-a 3-a cărţi despre Sadoveanu, iată ce scria profesorul: ”Trebuie să m-apuc de cartea a 3-a despre Sadoveanu spre a alcătui o trilogie critică ce va fi, după opera lui Eminescu de G. Călinescu, o opera unică în cultura română. Ar trebui să apară în 1979 pentru că, în anul 1980, la Centenarul naşterii scriitorului, să se reediteze sub banderola sa într-un tom imens de 1500 de pagini. Mă încântă teribil această idee.”
Unchiul meu mi-a spus ca a scris şi un roman de cca 700 de pagini intitulat ”Pacient în Galapagos” dar cenzura de la acea vreme a condiţionat publicarea acestuia de renunţarea la cca 50-60 de pagini, care viza regimul comunist şi în care nu era elogiat ”Geniul Carpaţilor”. A refuzat categoric acest compromis şi mi-a spus că, probabil nu o să mai dureze mult şi o să cadă regimul comunist şi-l va putea publica în ţară; dacă nu, are destui prieteni şi cunoştinţe în străinătate şi îl va publica în afara ţării. Nu a mai apucat să facă acest lucru deoarece a survenit decesul.
Scrierile sale au rămas în Templul culturii neamului românesc fiind şi astăzi instrumente de lucru pentru profesori, elevi şi studenţi.
În planul editării clasicilor, studiile lui Pompiliu Marcea despre Sahia, Slavici, Sadoveanu, Maiorescu, s.a. îşi găsesc complementul în numeroasele ediţii şcolare şi de popularizare pe care istoricul şi criticul literar le-a prefaţat.
Pompiliu Marcea a fost o mare personalitate a culturii române din a doua jumătate a veacului trecut, fiind cel mai important istoric şi critic literar dat de Gorjul istoric literelor româneşti.
Pompiliu Marcea s-a afat în slujba învăţământului românesc şi culturii române timp de peste 30 de ani, a dat ţării zeci de generaţii de profesori de limba şi literatura română, s-a implicat în dezvoltarea învăţământului gorjean şi a rămas în elita istoriei şi criticii literare româneşti.
Într-un articol, prof. univ. dr. I. D. Bălan spune: ”Cu stingerea din viaţă a lui P. Marcea, cultura română a pierdut într-un singur om pe mai mulţi slujitori ai ei: un educator şi-un profesor de vocaţie stimat de colegii serioşi şi de generaţiile tinere care au ştiut să vadă în el un model de seriozitate şi abnegaţie profesională; un critic talentat şi onest, un istoric literar erudit care a trudit, fără cruţare de sine, pentru a înălţa un monument durabil gândirii şi sensibilităţii noastre naţionale; un publicist inspirat, cu nerv polemic, îndrăzneţ şi consecvent militant pentru respectul identităţii noastre spirituale, pentru ideile etice si estetice ale poporului din rândurile căruia s-a ivit, pentru apărarea valorilor româneşti necontenit ameninţate de o monstruoasă coaliţie de cai troieni. Viaţa şi lupta fiului de ţăran Pompiliu Marcea sunt simbolice şi reprezentative pentru o întreagă generaţie care şi-a lăsat tinereţea, talentul şi vigoarea spirituală în temeliile templului culturii noastre naţionale, precum Ana lui Manole, viaţa în zidurile Mânăstirii de la Argeş”. Pompiliu Marcea este o mare personalitate lierară şi rămâne scriitorul gorjean, de rezonanţă naţională, ce şi-a adus o contribuţie deosebită la sporirea Tezaurului culturii române, al literaturii şi în mod deosebit a istoriei şi criticii literare. Crezul său după care s-a călăuzit a fost ”A crea înseamnă a scoate la iveală cea ce n-a mai fost înainte, iar artistul este receptorul direct al mesajului epocii sale, el se bucură de marile izbanzi şi se întristează de neimpliniri. Fiinţa sa parcurge purgatoriul vieţii, vibrând printre antenele cu care este dotat la infinitele moduri de manifestare ale prezentului”.
Pe langă munca la catedră, Pompiliu Marcea s-a dedicat şi scrisului, acesta publicând 14 cărţi editate în peste 100.000 de exemplare, cărţi alcătuite cu desăvârşită rigoare profesională ce figurează şi astăzi printre instrumentele de lucru pentru cadre didctice, elevi şi studenţi, aşa cum spunea în anul 2014, profesorul emerit al Universităţii Bucureşti domnul Ştefan Cazimir, critic literar de prestigiu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Puţini ştiu însă că unchiul meu, profesorul, istoricul si criticul literar Pompiliu Marcea, a avut o contribuţie însemnată şi la dezvoltarea învăţământului gorjean, unde împreună cu colegul său profesorul Dumitru Săvulescu, care lucra în Ministerul Învăţământului, ca director, s-au implicat la vremea respectivă în rezolvarea problemelor ce apăreau la nivelul judeţului, potrivit mărturisirilor regretatului profesor Vasile Romanescu, fost Inspector Şcolar General al învăţământului gorjean, precum şi ale altor inspectori de specialitate de Limba şi Literatura română, şi cadre didactice, care, din păcate nici ei nu mai sunt printre noi.
Pompiliu Marcea a iubit literatura mai mult decât pe sine, de aici a izvorât spiritul de sacrificiu spune într-un articol domnul profesor Eugen Velican, fiind un adevărat apărător al limbi şi literaturii române.
Cărturar distins, istoric şi critic literar de prestigiu, cadru didactic valoros cu o bogată experienţă didactică şi cu o temeinică pregătire în domeniul literaturii, Pompiliu Marcea rămâne o prezenţă vie în amintirea celor care l-au cunoscut şi apreciat.
În consecinţă, putem spune că prin activitatea sa universitară performantă Pompiliu Marcea aparţine elitei profesorale naţionale şi europene, prin scrierile sale rămâne în Templul culturii neamului românesc; a fost un adevărat mentor, care a dat ţării zeci de promoţii de dascăli bine pregătiţi; a fost un intelectual de înaltă ţinută, o personalitate distinsă şi rafinată cu un suflet nobil şi un scriitor de talent, un adevărat critic de valoare în domeniul literar, un om de cultură şi profesor universitar renumit, o mare personalitate a literelor româneşti, un nume care a creat istorie.
Aşa cum spunea Marin Sorescu întreaga opera critică a lui Pompiliu Marcea, ar trebui editată şi reeditată pentru a fi readusă în circuitul firesc.
Faptul că opera sa de o incontestabilă valoare literară nu a fost reeditată în ultimele decenii, colbul uitării părând a se aşterne, mă determină să susţin că însăşi literatura română înregistrează o pierdere importantă, tinerele generaţii fiind private de dreptul de a lua contact cu o sursă inepuizabilă de analiză şi interpretare a operelor marilor clasici ai literaturii române. Îmi exprim totuşi speranţa că această situaţie se va schimba în viitor.
Pompiliu Marcea se mândrea cu originile sale de ţăran şi de gorjean.
Autorităţile judeţene, locale şi instituţiile de învăţământ şi cultură au acordat din 1995, când a avut loc primul Simpozion Naţional “Pompiliu Marcea”, la Tg-Jiu, Scoarţa şi Colibaşi şi până în prezent denumirea Amfiteatrului Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Şcolii Generale nr.11 şi unei străzi din municipiul Tg-Jiu precum şi Căminului cultural şi Bibliotecii comunale Scoarţa numele de Pompiliu Marcea iar Consiliul local Tg-Jiu şi Consiliul local Scoarţa i-au acordat cel mai înalt titlu – Titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Tg-Jiu cât şi al comunei Scoarţa, şi au fost montate 2 plăci memoriale, la casa părintească şi la Colegiul Naţional Spiru Haret din Tg-Jiu.
Suntem recunoscători autorităţilor gorjene care în memoria profesorului şi scriitorului Pompiliu Marcea, organizează anual la data de 20 octombrie la Tg-Jiu şi/sau Scoarţa manifestări culturale de omagiere a personalităţi sale.
Mulţumesc autorităţilor din administraţia publică judeţeană şi locală, factorilor de decizie din instituţile de învăţământ şi cultură pentru sprijinul acordat Fundaţiei Culturale “Pompiliu Marcea”, condusă de nepoţii scriitorului, Ion Marcea, Mircea şi Constantin Ganea, membri fondatori ai acesteia, care s-au implicat de fiecare dată în organizarea şi buna desfăşurare a manifestărilor culturale dedicate lui Pompiliu Marcea, manifestări care ţin vie flacăra memoriei unchiului lor peste timp.
Ion Marcea
