Ponta, pledoarie pentru Piedone, Negoiță, Olguța, etc…

482

Deputatul de Târgu-Jiu, Victor Ponta, a publicat, ieri, pe contul său de socializare un mesaj de susținere a mai multor primari din țară, membri ai PSD, care în ultimele săptămâni s-au trezit implicați în diverse anchete penale. Ultimul dintre ei, Robert Negoiță, care, ieri, a fost pus sub acuzare și învinuit de evaziune fiscală în formă continuată cu un prejudiciu de peste 77 de milioane de lei. Fostul premier consideră însă că primarii respectivi ar trebui susținuți în continuare în funcție de către alegători, el neezitând să transmită un mesaj public în acest sens, deși, Piedone, de la Sectorul 4, de exemplu, nu i-a fost coleg de partid în PSD. Ponta a lansat cu această ocazie și la președintele Klaus Iohannis, dând de înțeles că ar fi pierdut alegerile prezidențiale în fața acestuia pentru că actualul șef al statului ar fi fost „impus” din exterior. “Ca să fie foarte clar ce am spus și ieri despre Piedone – nu locuiesc în Sectorul 3 și nu pot astfel să-l votez pe Robert Negoiță, dar dacă se votează pentru Primar pe 5 iunie acesta ar trebui să fie ales cu 99%! Ca și Olguța Vasilescu la Craiova, ca și alții! La fel sunt convins că dacă se votează pentru Primar la București (și nu pentru varianta românească a lui Rasputin) Marian Munteanu ar trebui în mod firesc să aibă cel mult 1%! Am înțeles că funcția de Președinte al țării nu mai poate fi decisă în România și de către români, deoarece cel care o ocupă trebuie să voteze și să susțină decizii internaționale mult prea mari și importante pentru o țara mică (și oricum lovită constant din interior de o mulțime de „cozi de topor”)! Noi doar trebuie să mergem cuminți cu restul „Grupului” (și să plătim cheltuielile extravagante când avem ghinion să ni se impună un președinte cu apucături de Grof din secolul XVII). Dar dincolo de Președinte chiar ar trebui să putem să ne alegem democratic Guvernul Central și guvernările locale, inclusiv primarii – pentru că deciziile lor de zi cu zi ne afectează nouă viața de zi cu zi! Manipulările și propaganda devenite deja clasice la prezidențiale reprezintă o adevărată catastrofă în cazul alegerilor locale și parlamentare”, spune Ponta.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here