Popasuri hibernale – Borzii din şuşiţa – fascinaţia lumii lui Hades

850

Cheile Şuşiţei Verzi o veritabilă bijuterie a carstului gorjean la prima vedere nu prezintă aspectul fenomenelor carstice similare, deoarece în mare parte ele sunt largi, iar în amonte delimitarea lor nu este precisă.

Acestea sunt marcate la est de masivele Sturi, Feţîia şi Cioara, iar la vest de muntele Borzi. Şuşiţa Verde ce se formează sub vârful Straja prin unirea mai multor pâraie dintre care cele mai importante sunt borzii din susita (1)Amaru şi Cartianu, parcurge în prima parte o porţiune de şisturi cristaline şi granite specifice zonei de creastă a Vâlcanului ca mai apoi pierzând altitudine să străbată perimetrul calcaros, cuprins în zona platformei de eroziune Gornoviţa.
borzii din susita (3)În acest fel prin trecerea râului prin cele două unităţi geologice respectiv şisturile şi granitele, roci impermeabile şi cu o duritate mare şi calcarele mai slabe şi cu permeabilitate carstică pronunţată se formează cele două porţiuni ale cheilor. Datorită acestui fapt lăţimea acestora variază de la 30-40 m în porţiunea străbătută în şisturi şi granite la 150-200m în porţiunea parcursă în calcare.
Şuşiţa Verde curge de regulă pe toată lungimea cheilor, dar debitul ei scade în perioadele de secetă prelungită ce pot apărea în opinia hidrologilor odată la 7-10 ani, prin infiltraţii, precum şi printr-o borzii din susita (4)puternică penetrare a apei în carst începând din punctul de confluenţă cu Pârâul Sec până la limita nordică a satului Curpen. În perimetrul platformei de eroziune Gornoviţa formele carstice sunt bine reprezentate prin peşteri şi avene, dar şi prin câmpurile de lapiezuri din apropierea vârfurilor Leşu şi Cioclovina Vălarilor, ce formează una dintre cele mai spectaculoase zone cu forme de eroziune endocarstice din Carpaţii Meridionali.
Peştera Borzii lui Oană este localizată pe malul drept al Şuşiţei Verzi în porţiunea pe care aceasta o străbate în calcarele cretacice şi jurasice ale cheilor. Lungimea galeriilor ce au putut fi explorate până la ora actuală însumează 450m, dar se consideră că lungimea ar putea fi mai mare dacă s-ar găsi o
borzii din susita (9)modalitate de străpungere a galeriilor înguste ce pornesc din a treia sală a peşterii.
În majoritatea lucrărilor de specialitate este cotată ca o peşteră dificilă atât datorită faptului că prezintă pasaje greu de străbătut chiar şi cu echipament şi pregătire de specialitate, dar si pentru că fiind în legătură cu multitudinea de fisuri carstice, ce drenează apa de o mare parte a masivului Borzi, la cea mai mică aversă galeriile sunt inundate de şuvoiul ce colectează apele din „buretele carstic” aflat deasupra peşterii, pune galeriile sub presiune şi sfârşeste prin a se vărsa cu furie în albia Şuşiţei Verzi .Acest lucru constituie o teribilă capcană pentru cei care se încumetă să o străbată fără a ţine cont de previziunile meteo chiar şi pe timp de iarnă atunci când încălzirea vremii poate produce topirea bruscă a zăpezii.
borzii din susita (6)Peştera prezintă două intrări de mici dimensiuni care se unesc după aprox. 10m într-o mică sală. Urmează o galerie lungă de 6m şi cu o înălţime de 40-60 cm ce pune serios la încercare toate cunoştinţele de deplasare a celor dornici să străbată acest tărâm al Lumii lui Hades şi care sfârşeşte cu o restricţie înaltă de 30cm foarte greu de depăşit şi datorită faptului că galeria în acel loc îşi schimbă direcţia cu 90 de grade. Ajungem în prima sală mică, dar unde ne putem regrupa şi ”trage sufletul”. De aici pornesc mai multe galerii una spre V, alta spre SE şi ultima spre NE ce pare să ne poarte către finalul peşterii. Galeria nu mai înaltă de 2m sub formă de tub de presiune după aprox. 30m şi parcurgerea unei noi galerii-laminor înaltă de 40cm ne duce în a doua sală plină cu roci prăbuşite. Şi din această sală se borzii din susita (7)ramifică trei galerii una spre NE care după câţiva metri se colmatează, a doua spre NE şi ea colmatată după aprox.10m, iar a treia pe direcţia SV ce continuă având o înălţime de 2,5m şi o lăţime de 50-60cm şi unde după parcurgerea a 35m ajunge în a treia sală.
Din aceasta se ramifică două galerii principale una către NV, iar cealaltă spre SV și mai multe galerii de mici dimensiuni. Toate acestea se îngustează, iar după puţin timp devin prea înguste pentru a mai putea fi explorate. Poate va fi nevoie de ample lucrări de derocare ori denisipare sau chiar procedee distructive borzii din susita (8)pentru ca acele porţiuni să poată fi depăşite. Dar aşa cum opinau şi membrii CSER Bucureşti cei care în perioada 1980-1981 au efectuat primele măsurători în peşterile din bazinul Şuşiţei Verzi pentru a se câştiga câţiva metri de explorare nu este recomandată folosirea procedeelor distructive, mai ales în cazul peşterii de faţă, care deşi foarte aproape de aşezările omeneşti şi-a păstrat intacte formele şi fenomenele carstice tocmai datorită dificultăţilor pe care le-a aşezat în calea celor ce au încercat să-i cunoască adâncurile.
Peştera Borzii lui Oană poate că nu e cea mai frumoasă din perimetrul carstic Şuşiţa Verde dar este indiscutabil prima în ce priveşte dificultatea. Niciodată nu va fi o peşteră mult vizitată, niciodată nu va putea străluci ca o peşteră turistică dar va rămâne veşnic o piatră de încercare, de rezistenţă şi de voinţă în calea celor dornici de cercetarea fascinantei lumi subterane indiferent dacă prin aceasta s-ar putea obţine vreun record sau nu.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here