Post vacant de inspector superior la Casa Județeană de Pensii

651
SANYO DIGITAL CAMERA

Casa Județeană de Pensii Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de inspector, clasa I, grad profesional superior – Serviciul financiar contabilitate şi evidenţă contribuabili. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice; vechimea în specialitatea studiilor necesară exercitării funcţiei publice de minimum 9 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 august 2017, ora 10:00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here