Post vacant la Direcția Județeană pentru Cultură

488

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Gorj organizează concurs de execuție pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial. Proba scrisă se va susține pe 28 iunie, iar interviul două zile mai târziu.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul istorie, sociologie, antropologie, etnologie; vechime minimum 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; cunoştinţe operare PC, Microsoft Word, Microsoft Excel.

Concurs la sfârșitul lunii iunie
Concursul se va organiza conform calendarului următor: 28 iunie 2017, ora 10.00: proba scrisă; 30 iunie 2017, ora 10.00: proba interviu. Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Gorj, din municipiul Târgu Jiu, str. Eroilor, nr. 15 – 17, telefon 0253/211.118.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here