Posturi complete pentru asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap

568

În această lună, la nivelul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu organigrama de încadrare a asistenţilor personali şi a însoţitorilor persoanelor cu handicap a fost completată, fiind atins astfel numărul de posturi. Nefiind probleme la achitarea dărilor către beneficiari, conducerea DPPS va propune în Consiliu Local suplimentare acestor posturi.

Posturile totale aprobate pentru aceste două categorii de persoane, respectiv asistenţi personali şi însoţitori ai persoanelor cu handicap, de către Consiliul Local Târgu-Jiu este de 550 de locuri, în prezent, la nivelul municipiului fiind deja atins acest număr.
“Dinamica este una continuă deoarece numărul acestora diferă de la lună la lună în funcţie de controlul anual pe care trebuie să-l efectueze persoana bolnavă. Am observat o creştere a acestui număr în ultimele luni, iar acum am ajuns să avem posturile complete astfel că vom propune o hotărâre în următoarea şedinţă de Consiliu Local pentru suplimentarea cu circa 100 de locuri a acestor posturi. Să vedem dacă va fi şi aprobată. Ne dorim să facem acest lucru acum, la început de an, ca să nu ne mai confruntăm până la finele anului curent cu situaţia de completare a posturilor. Există totuşi posibilitatea să fie aceste fluctuaţii şi în perioada următoare. Este de precizat că dacă, în prezent, un cetăţean este încadrat cu gradul I de handicap, şi la controlul de 12 luni, medicul îl reduce la gradul II, persoana în cauză iese de pe tabelele noastre”, a explicat consilierul juridic din cadrul DPPS Târgu-Jiu, Rodica Tomoială.

Banii pe decembrie, achitaţi
Luna ianuarie din anul curent nu a adus întârzieri la plata sumelor aferente însoţitorilor şi asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap aferente lunii trecute, respectiv pe decembrie 2014. Astfel, potrivit reprezentantei DPPS Târgu-Jiu, zilele trecute a fost virată suma totală de 451.749 lei către cei 550 de însoţitori ai persoanelor cu handicap şi asistenţi personali. Către asistenţii personali a mers suma de 241.134 lei, iar pentru însoţitorii persoanelor cu handicap s-au virat 210.615 lei.
Diferenţa dintre asistenţii personali şi cei care primesc indemnizaţia de însoţitor, este că cei din urmă beneficiază lunar de suma de 670 de lei, iar asistentul, pe lângă venitul lunar ce îi revine de 975 lei brut, are şi contract de muncă, fiindu-i plătite şi contribuţiile către stat. Poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal, persoana care: are vârsta minimă de 18 ani împliniţi; nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupaţiei de asistent personal; are capacitate deplină de exerciţiu; are o stare de sănătate corespunzătoare; a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor şi afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum şi cu excepţia soţului sau soţiei, după caz.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here