„Povestea firului”, expusă la Muzeul de la Curtişoara

Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara a găzduit vineri vernisajul unei expoziţii de instrumentar şi obiecte de ţesut, scoarţe, costume populare, numită „Pe urmele unor meşteşuguri apuse. Povestea firului”.

La eveniment a participat şi un grup de jandarmi de la Centrul de Perfecţionare din Bumbeşti-Jiu.

Înscris într-o serie de evenimente organizate cu ocazia „Zilelor Europene ale Patrimoniului”, vernisajul expoziţiei a avut loc la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara. Prin astfel de manifestări, directorul Muzeului Judeţean Gorj, Dumitru Hortopan, consideră că asigură un viitor trecutului şi, implicit, viitorului. Ancorarea în anumite lucruri din trecut este importantă pentru fiecare popor în sine, cu atât mai mult cu cât, de această dată, este vorba despre o perioadă lungă şi importantă a formării identităţii noastre naţionale. În fiecare gospodărie în parte exista, până acum câteva zeci de ani, un mic atelier de ţesătură.

Meşteşugul ţesăturii presupune, potrivit şefului de secţie din cadrul Muzeului Judeţean Gorj, Albinel Firescu, nu doar o parte fizică, a instrumentarului, ci şi o latură care poate fi cuprinsă în patrimoniul imaterial. Totuşi, modul de viaţă s-a schimbat, multe lucruri pierzându-se de-a lungul timpului. „Cei care practicau ţesutul aveau multe cunoştinţe, de la cultivarea cânepii. Trebuiau să cunoască fibrele, noţiunile de întreţinere şi creştere a viermilor de mătase. Extragerea culorilor din diferite plante. Există diferite perioade în care se pot extrage culori din plante, diferite modalităţi”, a povestit Albinel Firescu.

Culorile se obţineau în casă, din diferite plante, firele fiind vopsite manual. Astfel galbenul se obţinea dintr-o plantă numită „dobriţa”, albastrul din brânduşele de toamnă sau viorele, verde din diferite frunze iar roşu din anumite rădăcini. Toate aceste lucruri, dar şi procedeele de extracţie şi perioadele, toate erau cunoscute de femeile care se ocupau de ţesut. Absolut toate fibrele erau realizate manual, în casă, gospodinele având, astfel, mână liberă în alegerea modelelor şi culorilor. Şi calitatea fibrelor era diferită, existând mai multe feluri de cânepă sau de lână, unele mai fine, altele mai tari, în funcţie şi de ţesăturile la care erau folosite. În cazul scoarţelor sau al hainelor de iarnă, firele erau lăsate la tors mai groase, femeile care torceau putând stabili cum să fie firele. După tors urma ţesutul propriu zis.

Războaiele de ţesut, întâlnite în fiecare casă, nu sunt foarte uşor de manevrat şi, cu toate acestea, cam orice femeie ştia să le folosească. Cele mai experimentate realizau modele grele sau chiar inventau unele care necesitau multă îndemânare. De cele mai multe ori, însă, motivele sunt geometrice şi sunt transmise din generaţie în generaţie. Diferă, totuşi, şi zona din care provin. Nicoleta Troacă, din cadrul Muzeului Judeţean Gorj, a făcut o mică demonstraţie în folosirea unui război de ţesut. Potrivit acesteia, în zona din care provine, la Arcani, încă se mai ţese. „Eu am învăţat de la bunica. La noi încă mai sunt femei care folosesc războiul de ţesut, în special pentru macaturi şi traiste”, a declarat Nicoleta Troacă. Jandarmii din cadrul Centrului de Pregătire de la Bumbeşti Jiu au putut urmări şi o mică demonstraţie de tors, oferită de Aurelia Moruşi, tot din cadrul Muzeului Judeţean. Expoziţia are caracter temporar, putând fi vizitată timp de o lună.