Poveşti din Târgu-Jiul de altădată, readuse la viaţă de voluntari

751

Un proiect al Centrului Europe Direct (CED) Gorj urmăreşte să readucă în memoria oamenilor poveşti din Târgu-Jiul de altădată. Voluntarii CED vor avea în următoarele luni interesanta misiune de a colecta şi redacta poveşti despre cum era să fii copil odinioară şi să creşti în Târgu-Jiu.

„Târgu-Jiul copilăriei mele!” este un program de voluntariat prin care Centrul Europe Direct Gorj şi Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” şi-au propus să implice membri ai comunităţii, în special adolescenţi, în procesul de conservare a memoriei comunităţii locale şi, totodată, să creeze o punte de legătură între generaţii. Practic, în cadrul acestui program, voluntarii CED Gorj se vor transforma în reporteri ce vor sta de vorbă cu cât mai multe persoane care să le împărtăşească amintiri din copilărie, amintiri despre cum era odată să fii copil şi să creşti în Târgu-Jiu. Voluntarii CED Gorj vor redacta apoi aceste poveşti şi le vor posta pe blogul targujiupovestileorasului.blogspot.com, astfel încât toţi cei interesaţi să poată citi, privi sau asculta poveşti despre Târgu-Jiul de altădată.

afis Raftul cu initativaProgramul de voluntariat „Târgu-Jiul copilăriei mele!” se derulează în cadrul proiectului „Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, proiect implementat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), în perioada mai 2014 – iunie 2015, şi finanţat prin Granturile SEE 2009 – 2014, cu suma de 67.496 euro. Proiectul îşi propune diversificarea oportunităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunităţi calitative de implicare a cetăţenilor de orice vârstă în beneficiul comunităţilor pe care le deservesc.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here