Precipitațiile abundente au afectat și municipiul Motru!

419

Cantitatea mare de precipitatii din ultimele ore a afectat și municipiul Motru, unde canalizarea orașului a refulat în mai multe zone, nefăcând față acestor cantități mari de apă. A fost afectată astfel o parte din cartierul Strămutare Stiucani, intersecția de la Casa de Cultură a municipiului, zona blocurilor M1-M4 și casele nr. 147, 148 din satul Plostina.

,,Încă de la începutul precipitațiilor am ținut permanent legătura cu responsabilul Compartimentului Situații de Urgenta din cadrul Primăriei, cu Poliția Locală, cu Aparegio, cu Direcția Publică care au avut reperezentanți prezenți la fata locului și, acolo unde s-a putut, s-a și intervenit ( desfundarea canalizărilor). O altă zonă, sub atentă monitorizare, este cea a cetățenilor din satul Ploștina, ale căror case au fost afectate de alunecările de teren din anii trecuți și cărora li s-a adus la cunoștință sa ia toate masurile ce se impun pentru a evita vreo nenorocire, aceștia având dispoziție de evacuare. Atât la sate, cat si în oraș, canalizarea și rigolele nu au putut prelua cantitatea de apa în anumite zone, inundandu-se curțile, terenurile cetățenilor, sau străzile. Pana la această oră nu a fost semnalată nicio problema cu privire la animale sau oameni,, a transmis viceprimarul localității, Cosmin Morega.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here