Precizări ale finanţiştilor gorjeni privind dosarul contribuabilului

556

Conducerea Administraţiei judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a transmis un comunicat prin care oferă informaţii despre serviciul “Acces controlat la dosarul contribuabilului”, care este destinat instituţiilor publice, persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate şi persoanelor juridice nerezidente. Prin intermediul acestui serviciu, contribuabilii au acces la informaţii cu privire la: vectorul fiscal, situaţia sintetică, declaraţii depuse. Informaţiile cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale, care fac parte din dosarul fiscal al contribuabilului, se publică pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, asigurându-se astfel transparenţa datelor cuprinse în fişa pe plătitori.
“Contribuabilii pot accesa aceste informaţii de pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin autentificare în baza certificatului digital. Pentru utilizarea accesului controlat la dosarul fiscal, contribuabilii pot solicita emiterea unui certificat digital în baza formularelor (152) «Cerere pentru utilizarea unui certificat calificat» şi (153) «Cerere pentru revocarea dreptului de utilizare a serviciului acces controlat la informaţiile cuprinse în dosarul fiscal», aplicându-se în mod corespunzător prevederile OMEF nr. 858/2008 privind depunerea declaraţiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, cu modificările şi completările ulterioare. După autentificarea în baza certificatului digital, contribuabilul are acces la spaţiul său privat, unde vizualizează informaţii din dosarul fiscal prin accesarea aplicaţiei «Dosar fiscal». Instrucţiunile de utilizare a serviciului «Acces controlat la dosarul contribuabilului» pot fi accesate pe site-ul ANAF, Secţiunea «Servicii online» modulul «Declaraţii electronice – Acces controlat la dosarul contribuabilului», opţiunea «Instrucţiuni dosar fiscal»”, se arată în informarea transmisă de AJFP Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here