Pregătiri la Târgu-Jiu pentru Sărbătoarea Narciselor

561

O nouă ediţie a Sărbătorii Narciselor este pregătită în aceste zile de către municipalitate, evenimentul urmând să aibă loc, duminică, 10 mai, în zona Preajba. Programul manifestării a fost definitivat încă de acum câteva zile şi va cuprinde concursuri de ciclism, buggy, fotbal, dar şi o degustare de vinuri.

Târgujienii sunt aşteptaţi la o nouă sărbătoare pregătită de autorităţile locale. În cartierul Preajba din Târgu-Jiu va avea loc, duminică, o nouă ediţie a Sărbătorii Narciselor. Evenimentul va debuta de la ora 09.00 cu un Tedeum la Biserica din Preajba, iar o jumătate de oră mai târziu vor debuta concursurile de fotbal, ciclism şi cross, urmând ca de la ora 11.00 să fie organizat un concurs cu premii de degustare a vinurilor locale, precum şi competiţia de buggy Cupa Narciselor. De la ora 13.00, Fanfara “Armonia” îi va încânta pe cei prezenţi cu muzică de promenadă, edilul municipiului, Florin Cârciumaru, va adresa cuvântul de bun-venit oaspeţilor, ulterior oferindu-se premiile şi diplomele pentru concursul de degustare a vinurilor. Pe scena din Preajba vor urca de la orele 14.00, soliştii şi instrumentiştii Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist “Doina Gorjului”, iar apoi participanţii la concursurile sportive organizate în prima parte a zilei îşi vor primi diplomele şi premiile aferente.

sarbatoarea narciselor (1)Premiu de 500 de lei
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, autorităţile locale vor include în programul manifestărilor dedicate Sărbătorii Narciselor, şi înmânarea unui premiu pentru cel mai vârstnic localnic din Preajba. Oferirea premiului care va consta în suma de 500 de lei se va face, duminică, la orele 13.55, pentru Vasile Nemţoiu, un cetăţean născut în anul 1923.

Zona salubrizată şi monitorizată
Potrivit directorului societăţii Edilitara Public, Alexandru Zaharia, încă de marţi, în zona de la Preajba au început pregătirile pentru Sărbătoarea Narciselor. “Am intrat să cosim, am zugrăvit poduri, podeţe, ne ocupăm de zona de pădure, vom trece la amenajarea de parcări, trebuie să facem un marcaj în aşa fel încât să ducem câţi mai mulţi automobilişti în zonă. Vineri, montăm scena în pădurea de la Preajba, o să montăm mai multe toalete ecologice, ne ocupăm de întreţinere, colectarea gunoiului menajer atât de la societăţi, cât şi din perimetrul respectiv, vom avea personal de la Salubritate în zonă şi vom asigura apă curentă. În ziua de după sărbătoare, vom merge să colectăm toate resturile menajere, după ce societăţile îşi vor ridica întreaga activitate, în aşa fel încât să lăsăm pădurea şi tot perimetrul igienizat. (…) Am amenajat zona să fie acces către zona protejată, s-a luat măsura ca aceasta să fie protejată pentru că au fost cazuri când cetăţenii n-au rupt doar câteva flori, ci şi-au umplut braţele. Sunt avertizări în acest sens. Se discută pentru la anul ca zona să fie împrejmuită, să vedem ce fonduri vom avea”, a declarat Alexandru Zaharia.

sarbatoarea narciselorProgram special pentru autobuze
Şi mijloacele de transport ale societăţii care asigură deplasarea în municipiul Târgu-Jiu vor avea un orar special către cartierul Preajba.
“Ca în fiecare an, şi societatea de transport local face parte din modul de organizare a Sărbătorii Narciselor. Pentru data de 10 mai, avem un program special de circulaţie în aşa fel încât cetăţenii din municipiu să vină la această sărbătoare. Începând cu ora 10.30, frecvenţa de circulaţie a mijloacelor de transport este de 20 de minute până la ora 13.00. După această oră, frecvenţa este de 13 minute până la 22.00 când este ultima cursă cu plecare de la Preajba. Am amenajat ca în fiecare an şi un punct de vânzare cu bilete la Preajba. Fiecare mijloc de transport va avea şi un angajat al nostru care va efectua controale pentru validarea biletelor”, a precizat Vasile Căilean, directorul societăţii Transloc.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here