Pregătiri, pentru Bursa locurilor de muncă

391

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează o nouă ediţie a bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul va avea loc pe 27 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgu-Jiu. Astfel, cei peste 2000 de tineri absolvenţi ai judeţului Gorj vor avea, acum, şansa de a fi încadraţi în muncă. De asemenea în această perioadă salariaţii AJOFM desfăşoară acţiuni de contactare a agenţilor economici de pe raza judeţului în scopul participării acestora la bursă cu o ofertă cât mai diversificată de job-uri.

Potrivit Anei-Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj, bursa locurilor de muncă este o măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă şi constituie una dintre cele mai importante activităţi implementate de agenţie. Prin organizarea acestui eveniment în data de 27 septembrie 2013 se oferă o nouă şansă celor peste 2000 de tineri şomeri, înregistraţi în baza AJOFM, de a-şi găsi un loc de muncă şi, totodată, agenţii economici sunt sprijiniţi în încadrarea personalului de care au nevoie. Scopul acestei acţiuni este de a asigura disponibilitatea forţei calificate de muncă şi, în acelaşi timp, de a oferi tinerilor o perspectivă mai bună pe piaţa muncii.

Invitaţii pentru agenţii economici
Pentru depistarea unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate şi care să fie oferite persoanelor care vor participa la acest târg de locuri de muncă, salariaţii AJOFM Gorj vor desfăşura în această perioadă, mai multe acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. La nivelul judeţului, rata şomajului este de aproximativ 7,9% cu un număr de şomeri de peste 11.400.

Anul trecut
La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi s-au prezentat 40 de angajatori, deşi numărul celor care anunţaseră iniţial că vor veni cu oferte de muncă a fost mult mai mare. Patronii care au participat la bursă au pus la dispoziţie un număr de 439 de joburi, dintre care doar 51 pentru absolvenţii de studii superioare.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here