Preotul capelan al Penitenciarului Târgu-Jiu s-a pensionat după 26 de ani de muncă! – Conducerea pușcăriei îi mulțumește pentru activitate și îi caută înlocuitor

1682

Penitenciarul Târgu-Jiu nu mai are preot angajat de la începutul acestei luni, urmare a pensionării lui Mihai Groza, cel care a efectuat serviciile religioase aici în ultimii 26 de ani. Pensionarea lui Groza a lăsat un loc încă neocupat de preot capelan la penitenciar, conducerea închisorii solicitând acum Protoieriei Târgu-Jiu mandatarea unui alt popă pentru exercitarea slujbelor religioase, în regim de voluntariat, până când postul este scos la concurs de către ANP. Preotul Groza s-a despărțit cu greu de fostul său loc de muncă, de prieteni și colegi, acesta plecând cu o singură mare nemulțumire de la serviciu, aceea că nu a primit și el prima pentru misiuni de excepție, care l-ar fi ajutat la pensie, de care au avut parte însă mai toți colegii săi.

Mihai Groza a prestat în ultimii 26 de ani, continuu, munca de preot capelan la Penitenciarul Târgu-Jiu. Munca nu a fost una ușoară, acesta reușind să fie un adevărat educator pentru mii de deținuți care i s-au confesat de-a lungul acestor ani. De altfel, de-a lungul activității, preotul Groza a oficiat mii de servicii religioase, a consiliat mii de deținuți, a pus umărul la pictarea capelei penitenciarului și a deținut peste un an și jumătate de zile, chiar neremunerat, postul de șef al Biroului Educație. Munca sa nu a fost lipsită de momente plăcute și neplăcute, asta deoarece nu toți deținuții l-au privit cu ochi buni pe preotul Groza, unii promițându-i diverse ,,tratamente” la ieșirea din pușcărie.
,,Mi s-au promis verzi și uscate dar nu mă tem pentru viața mea. Mulți după gratii spun multe și fac puține când ies”, a menționat fostul preot capelan, care susține că a făcut tot posibilul să îndrepte deținuții spre credință și să se căiască pentru faptele lor.
Groza a avut, de asemenea, curajul să adreseze o scrisoare deschisă mai marilor bisericii, prin care le atrăgea atenția respectivilor că biserica ortodoxă, în închisoarea din Târgu-Jiu, era neîndreptățită față de alte culte. Tot preotul a fost cel care într-o noapte de Înviere a găsit un colet în curtea unității, aruncat peste gard, în care se găseau șapte telefoane mobile și patru încărcătoare pe care le-a predat superiorilor din penitenciar.

Nerecunoașterea meritelor!
,,Am petrecut momente plăcute și neplăcute la locul de muncă, ca în orice colectiv. Nu regret însă nimic, am lăsat în urmă adevărați colegi, dar și buni prieteni, am lăsat și simpli amici și doar foști colegi. Important este că am plecat cu capul sus dintr-un serviciu deloc ușor, pentru că nu este simplu să lucrezi cu hoțul”, a povestit fostul preot capelan.
Groza susține că are o singură nemulțumire legată de faptul că nu i s-a recunoscut, printr-o primă, rezultatele profesionale. ,,M-ar fi ajutat foarte mult să primesc acei 50% din salariu pe trei luni, mă refer la pensie, dar nu mi s-a acordat. Sunt încă nemulțumit, asta deoarece prin acest gest al conducerii închisorii pare că tot ceea ce am făcut eu la muncă nu s-a recunoscut”, a completat Groza.
Contactat telefonic, directorul Penitenciarului Târgu-Jiu, Ion Popescu, a explicat că fostul preot capelan nu a primit prima respectivă, deoarece nu ar fi fost propus pentru aceasta de către superiorii direcți, acesta menționând că Groza nu ar fi îndeplinit cerințele stabilite de lege.
,,Regret supărarea fostului preot, dar nu puteam să îi ofer primă, deoarece nu a fost propus pentru obținerea acesteia. Mai mult, dânsul a avut rezultate profesionale, dar prima s-a reintrodus abia în anul 2016, iar eu nu puteam să îi ofer această bonificație pentru ceea ce a făcut anterior acelui an. Pictarea capelei, de exemplu, s-a realizat înainte de 2016. Timpul a fost extrem de scurt apoi. Vreau oricum să-i mulțumesc domnului Groza pentru lunga activitate”, a declarat directorul Popescu.
Groza susține, în schimb, că ar fi fost propus la primă de șase ori, dar niciodată nu a primit, lucru pe care nu și-l explică. ,,Puteam să primesc totuși înainte de Guvernarea Boc în care s-a tăiat prima. Păcat că domnul director nu spune adevărul nici măcar acum când nu mai sunt acolo. Păcat.. Nu vreau să vorbesc de cei care au primit această primă, și nu meritau, deoarece nu mai rezolv nimic. Unii au primit de două, trei, patru ori această primă deși veniseră de un an sau doi în Penitenciarul Târgu-Jiu. Am plecat, oricum, demn de la fostul loc de muncă”, a completat Groza.

Preot ortodox voluntar!
În ceea ce privește înlocuirea preotului ortodox pensionat, procedura este greoaie, deoarece postul trebuie vacantat de ANP. Directorul Popescu susține că se fac însă deja demersuri privind ocuparea acestui post de către Administrația Națională a Penitenciarelor pentru scoaterea postului la concurs, asta în timp ce Protoieriei Târgu-Jiu Nord i s-a solicitat sprijin pentru identificarea unui voluntar, care să oficieze slujbe duminica și/sau în zilele de sărbători religioase pentru deținuții care doresc să își compenseze nevoile spirituale și duhovnicești, până la ocuparea postului prin concurs.
Acum în Penitenciarul Târgu-Jiu se află în custodie 437 de persoane private de libertate, 362 fiind la regim semi-deschis, 73 la regim deschis, aflați la gospodăria agrozootehnică a unității, în timp ce două persoane sunt în stare de carantină. Asta, în timp ce capacitatea unității penitenciare este de 487 de locuri.
Anamaria Stoica

Cultele religioase din Penitenciarul Târgu-Jiu
În cadrul unității de detenție de la Târgu-Jiu au acces și desfășoară, săptămânal, activități și programe moral-religioase și reprezentanții următoarelor culte: Martorii lui Iehova, Biserica Penticostală “Betania”, Fundația Stânca Veacurilor, Biserica Evanghelică, Asociația Precept Ministries, Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea (Fundația Serviciul Umanitar pentru Penitenciare), Asociația Bărbaților Creștini. Participarea la activitățile moral-religioase a deținuților se realizează pe baza solicitărilor persoanelor private de libertate, dacă nu sunt incluse la activități lucrative în exteriorul unității, pentru activitățile desfășurate în timpul săptămânii, deoarece se suprapun cele două programe de desfășurare sau dacă sunt incluse la activități lucrative în interiorul unității, numai dacă sunt de acord să li se scadă din pontaj timpul aferent de la activitatea/programul moral-religios, deoarece se acordă zile câștig și ar fi pontați în ambele locuri.
Deținuții își declară confesiunea atât la depunerea în arestul poliției sau în penitenciar, cât și oricând pe parcursul detenției, pe baza unei cereri simple în care își manifestă voința, iar dacă noua credință religioasă presupune un meniu alimentar deosebit, este nevoie și de adeverință din partea cultului respectiv că persoana privată de liberate este membră cu drepturi depline. Deținuții primesc biblii și alte publicații sau obiecte cu caracter religios, în număr rezonabil, care sunt verificate de către sectorul Vizită. De asemenea, cu acordul directorului unității, deținuții pot primi aprobarea pentru întrevederi confidențiale cu reprezentanții cultelor recunoscute de lege. Toate includerile la activități sau programe moral-religioase se realizează numai dacă există, anterior, o cerere a persoanei private de libertate și aprobarea necesară, fără ca vreo persoană să fie obligată, în vreun fel, să participe la orice fel de activitate împotriva propriei voințe.

2 COMENTARII

  1. Cum Dumnezeu indrazneste macar sa pretinda asa ceva. A fentat sistemul in toata perioada cat a fost angajat. Nu mai amintesc de cate ori a venit beat la servici, relatii neprincipiale cu……
    Pai ce sa mai zicem de cei care chiar au muncit si si_au pus sanatatea lor si siguranta familiei in pericol ? El pentru ce a facut, a fost platit. Și încă cum. Asa ca ciocu’ mic. Altu’ moare si asa n-are

Dă-i un răspuns lui Stie Țundrea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here