Prima acţiune din proiectul european! Activităţi de succes pentru catedrele didactice de la Liceul Energetic la deplasarea în Grecia

973

Liceul Energetic din Târgu-Jiu implementează în această perioadă proiectul european, denumit “Poluarea electromagnetică produsă de instalaţiile de producere a energiei electrice, liniile de transmisie, substaţii, transportul intra şi inter orăşenesc şi aparatura electrocasnică”. Valoarea proiectului este de 153.600 euro. Prima activitate derivată din acesta s-a derulat în Grecia, luna trecută, rezultatele fiind un succes şi un impuls pentru continuarea următoarelor sarcini din implementarea proiectului.

grecia2Prima activitate din cadrul proiectului european derulat de echipa de dascăli ai Liceului Energetic, sub buna coordonarea a managerului de proiect şi directorului acestei unităţi de învăţământ, Ionel Oană a avut loc în mai, la Volos, în Grecia. “Proiectul se află cu obiectivele analizate spre dezbatere în mobilităţile pe care le avem în grafic. Noi şi partenerii noştri prezentăm, de regulă, câte o secvenţă din tematica mobilităţii respective. Acolo ne-am bucurat de un angajament foarte serios al partenerilor pe temele pe care le-am avut. Ne-am deplasat în instituţii şi întreprinderi industriale unde am efectuat măsurători cu privire la poluare, am tras nişte concluzii, ştim ce vom face în Spania în mobilitatea următoare şi cred că tot ceea ce am hotărât noi când am promovat tematica acestui proiect va fi în grafic şi Ministerul Energiei de la Bucureşti, precum şi celelalte ministere şi instituţii din ţările participante vor avea ce citi şi vor trage concluzii”, a declarat Ionel Oană, managerul de proiect.

grecia3Modul format din 5 capitole
Tot în cadrul proiectului derulat de Liceul Energetic, vor mai avea loc vizite de lucru şi în alte ţări europene partenere. Proiectul Erasmus + se derulează pe o perioadă de doi ani, partenere fiind instituţii din Grecia, Polonia, Spania şi Germania. “În luna mai s-a desfăşurat în Grecia o întâlnire din cadrul proiectului Erasmus +. Cu acest prilej, au fost prezentate materiale care conţin informaţii de interes în domeniu, urmând ca acestea să fie incluse într-un modul de studiu pentru elevi. Acest modul va conţine cinci capitole şi va fi prezent elevilor în Polonia şi, ulterior, în Germania, sub forma unei platforme e-learning”, a declarat Irina Protesi Sefter, responsabil de proiect şi cadru didactic în cadrul Liceului Energetic.

grecia4Proiectul de parteneriat strategic având coordonatele 2015-1-RO01-KA202-015014, are următoarea echipă: Ionel Oană, director al Liceului Energetic şi coordonator de proiect, Alin Şulea, director adjunct şi asistent manager de proiect, Irina Protesi Sefter, profesor de limba engleză şi responsabil de proiect, Cristina Novac, profesor de limba română, purtător de cuvânt al proiectului şi responsabil de informare, Daniel Mateuţă Sîrbu, contabil-şef şi responsabil activitate economică şi gestionarea resurselor financiare ale întregului proiect. Acest proiect are menirea îmbunătăţirii la nivel european a calităţii competenţelor profesionale şi a competenţelor personale ale elevilor, prin aducerea în atenţie a fenomenului de poluare electromagnetică şi implicaţiile sale asupra mediului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here