Primăria Rovinari oferă tichete sociale nevoiașilor

598

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Consiliul Local și Primăria Orașului Rovinari acordă tichete sociale persoanelor al căror venit se situează până la 530 de lei pe lună/membru de familie. Înscrierile au debutat din data de 5 noiembrie și se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-15.00, în incinta Clubului Vârstnicilor situat pe strada Muncii, unde se va elibera un bon de ordine pe care solicitantul îl va prezenta la distribuirea tichetului în data programării.Actele necesare acordării acestor tichete sunt: acte de identitate ale solicitantului și ale membrilor familiei; acte de stare civilă; certificate de naștere pentru persoanele cu vârsta de până la 14 ani; hotărâre definitivă și irevocabilă de încredințare a minorilor, de încuviințare a adopției, hotărâre de plasament familial al minorului, documente din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator; persoanele majore care frecventează cursurile școlare trebuie să prezinte adeverință în care se va menționa forma de învățământ; veniturile persoanei singure sau ale familiei se dovedesc cu adeverințe privind salariul net, cupoane, mandate sau taloane pentru veniturile realizate; cererea și declarația pe propria răspundere sub sancțiunile prevăzute de Codul Penal; contract de proprietate al imobilului (închiriere, comodat etc); declarație pentru persoanele care nu realizează venituri, ce se va da în fața juristului din cadrul Direcției Publice de Asistență Socială Rovinari. Tichetele se vor distribui familiilor după cum urmează: un singur tichet pentru familia compusă din1-2 persoane; două tichete pentru familiile compuse din 3-4 membri inclusiv; trei tichete pentru familiile compuse din 5 membri inclusiv sau peste 5 membri.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here