Primăria Runcu, mână de ajutor întinsă familiei a cărei casă a luat foc

801

De la un boiler pe lemne, o familie din satul Bâltișoara s-a trezit, joi, fără acoperiș deasupra capului. Autoritățile locale au decis să acorde ajutor, fiind trimisă o echipă de muncitori la fața locului. ”O să facem tot posibilul ca în două-trei zile să fie gata. Am mobilizat oamenii, am făcut curățenie acolo, urmează să luăm măsurile la materiale și să ne apucăm de treabă”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu. Acoperișul casei a fost distrus în urma incendiului. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în comuna Runcu, satul Bâltișoara. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Tismana. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la acoperișul construcției cu posibilitate de propagare la construcțiile învecinate. Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, limitând efectele acestuia. Au ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, articole de mobilier și îmbrăcăminte aflate în clădire. Cauza probabilă o reprezintă un coș de fum al unui boiler pe lemne amplasat necorespunzător față de materiale combustibile”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here