Primarul de Tismana face sondaj de opinie pentru referendum – Un deputat de Gorj sprijină inițiativa edilului PSD

691

Primarul orașului Tismana, Marian Slivilescu, vrea să apeleze la un referendum pentru ca localitatea pe care o conduce să renunțe la statutul de zonă urbană de rang III. Edilul a inițiat deja un sondaj de opinie în rândul cetățenilor orașului, sondaj care îl va ajuta să apeleze la referendum, ca apoi, prin lege, Tismana să-și redobândească statutul pierdut în anul 2004. Demersul său este susținut de către deputatul PSD, Elvira Șarapatin, parlamentar care joi, în cadrul unei întâlniri de lucru făcută în localitate a discutat pe larg cu primarul Slivilescu pașii care trebuie urmați pentru organizarea referendumului.

Localitatea Tismana a devenit oraș în urmă cu 14 ani, după un referendum local. Astfel, satele Tismana, Ungureni și Ciocârlii au fost declarate zone urbane de rang III, iar celelalte sate aparținătoare, de rang V. Această ierarhizare stă acum la baza stabilirii criteriilor de impozitare și taxare a populației, având ca rezultat creșterea acestora în zona urbană. Pe lângă acest dezavantaj resimțit de cetățenii din urban, mai există unul pentru întreaga localitate și anume accesul limitat la fondurile europene, pentru că orașele mici și locuitorii lor au avut programe de finanțare europeană mult mai puține decât comunele și orașele mari. Trecerea localităților de la un rang la altul se face însă prin legea 351/ 2001, care precizează că la bază trebuie să fie propunerea consiliilor locale, cu consultarea populației prin referendum și a instituțiilor implicate.

Schimbare a legii de către parlamentari
“Referendumuri de revenire la statutul de comună a orașelor mici a avut și localitatea Căzănești cu trei încercări, Sînmartin, Ocnele Mari, Curtici, Iernut. Acestea nu au fost însă validate de Guvernul României, deoarece legislația trebuie modificată. Am consultat cetățenii din Tismana, dacă doresc sau nu revenirea la statut de comună în cazul în care parlamentul modifică în această sesiune parlamentară legea respectivă”, a susținut edilul local din Tismana, în fața parlamentarului PSD. Elvira Șarapatin a promis sprijin autorităților locale în acest demers, parlamentarul social-democrat considerând că Tismana chiar ar avea mai mult de câștigat, dacă revine la statutul de comună decât îl are acum ca oraș, asta în condițiile în care populația comunei se ocupă în procent mare cu agricultura.“Susțin demersul autorităților locale din Tismana, și în special cel al domnului primar Slivilescu, care consultă acum cetățenii localității, prin sondaj scris, dacă vor sau nu să redevină locatari ai comunei și să renunțe la statutul de orășeni. Cred că cei implicați au dreptate comparând plusurile și minusurile statutului de comună a Tismanei, și susțin modificarea legii care permite acestei localități să revină la vechiul statut, pierdut prin referendum în 2004. Știu că locuitorii acestui oraș ar fi trebuit să lucreze în procent de peste 70% în alte domenii decât în agricultură, dar aici nu este așa, populația prestând și trăind cel mai mult în agricultură”, a declarat deputatul Elvira Șarapatin.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

  1. O mare prostie. Doamna Sarapatin mai bine l ati îndruma pe domnul primar cum sa si puna angajații sa acceseze fonduri europene, ca la el nu se poate nimic. La Baia de Aramă cum se poate. La el nu se poate nici macar o curățare a unui pârâu. Ca in campanie a promis multe. Așteptăm alegerile sa vedem ce mai promite. Si lasa statutul de oraș și cere parerea si celor tineri, nu numai celor bătrâni, ca o sa ne facem mutații pe oraș. Sa vedem cine ti mai plătește impozitul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here