Primul antrenament pe pământ turcesc

463

Universitatea Craiova a efectuat prima şedinţă de pregătire din Antalya. Alb-albaştrii s-au pregătit pe baza sportivă a hotelului Papillon. Printre fotbaliştii deplasaţi în Turcia s-a aflat şi noua achiziţie a oltenilor, Ovidiu Bic. Mijlocaşul central a venit de la Gaz Metan Mediaş, iar oficialii formaţiei din Bănie speră ca jucătorul de 24 de ani să aducă un plus de claritate în compartimentul median. Bic a semnat pe patru ani și jumătate cu Craiova, fiind unul dintre jucătorii pe care oficialii olteni şi i-au dorit încă de vara trecută. “Născut pe data de 23 februarie 1994 în localitatea Abrud, Bic este un jucător mobil la mijlocul terenului, care poate evolua, de asemenea, și pe flancul stâng. Înalt de 1,77 m, și-a început cariera la Liberty Salonta, evoluând apoi la Bihor Oradea (53 de meciuri, patru goluri și trei pase decisive), Olimpia Satu Mare (22 de meciuri și un gol) și, în final, Gaz Metan Mediaș (76 de meciuri, patru goluri și două pase decisive) echipă la care juca de aproximativ doi ani și jumătate. Noul mijlocaș al Științei a îmbrăcat de trei ori tricoul Naționalei Under-19. În actualul sezon competițional 2017 – 2018, el a evoluat în 22 de partide (20 în Liga I Betano și două în Cupa României, competiție în care a izbutit să ofere o pasă decisivă). A adunat, în total, 1.763 de minute în tricoul alb al medieșenilor”, se arătă pe ucv1948.ro. Între timp, Universitatea a rezolvat şi problema antrenorului cu portarii după plecarea lui Cătălin Mulţescu.
Mario Capece este noul membru din staff-ul lui Devis Mangia. Italianul a activat ca antrenor cu portarii ultima dată la FK Partizan Tirana. În vârstă de 46 de ani, Capece a absolvit celebra Școală de antrenori de la Coverciano, este deținător de licență UEFA A, iar în trecut a mai antrenat echipe ca Virtus Entella, AC Milan Academy, FC Canavese și AC Biellese.
Lotul deplasat în Antalya: Nicolai Calancea, Miodrag Mitrovic, Cristian Dică, Laurențiu Popescu, Răzvan Popa, Marius Briceag, Constantin Vasile (junior), Ivan Martic, Radoslav Dimitrov, Renato Kelic, Apostol Popov, Ferreira Tiago, Niko Datkovic, Adrian Juncu (junior), Vladimir Screciu, Alexandru Mateiu, Hristo Zlatinski, Valentin Mihăilă, Alexandru Băluță, Alexandru Mitriță, Gustavo Di Mauro Vagenin, Ovidiu Bic, Nicușor Bancu, Cristi Bărbuț, Jovan Markovic, Andrei Burlacu și Mihai Roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here