Primul BPL liberal din Gorj! Primarul Cotojman, ales în fruntea Biroului Permanent Local PNL din Roşia de Amaradia

410

În urma unei şedinţe care a avut loc, sâmbătă, în comuna Roşia de Amaradia, liberalii şi-au ales o nouă conducere după unirea foştilor democrat-liberali cu vechii penelişti. În cadrul întrunirii, primarul Liviu Cotojman a fost ales, prin vot, preşedinte al noii structuri, fiind vorba despre primul Birou Permanent Local(BPL) PNL din judeţ. La eveniment a participat atât Dan Vâlceanu, copreşedinte al PNL Gorj, cât şi responsabilul PNL pe Colegiul 2, Dorin Vârjan.

Liberalii din Roşia de Amaradia au dat tonul formării Birourilor Permanente Locale ale PNL din judeţ, organizând, la final de săptămână, şedinţa de formare al BPL-ului liberal din comună. La eveniment au participat peste 100 de liberali şi de democrat-liberali, uniţi sub sigla noului PNL. De altfel, vicepreşedinte a BPL Roşia de Amaradia a fost ales şi preşedintele vechiului PNL Roşia de Amaradia, Dinel Petrică. Noul BPL Roşia de Amaradia mai are încă doi vicepreşedinţi, dar şi alte funcţii de conducere.
“Mă bucur că PNL Roşia de Amaradia a dat tonul formării primului BPL liberal din Gorj, deoarece aceste structuri, sub care vom funcţiona până în 2017, trebuie formate la nivelul tuturor localităţilor din judeţ. Sunt la fel de fericit şi că am fost ales în fruntea acestui prim Birou Permanent Local, deoarece mi s-au recunoscut meritele atât de către vechii liberali, cât şi de colegii cu care am fost în PNL Roşia de Amaradia, pentru că în această comună, când nimeni nu ne dădea prea mari şanse, am avut procente mari de peste 50%. Oamenii au crezut în mine şi m-au lăsat să unesc alături foştii pedelişti şi vechii pedelişti, în noul PNL Roşia de Amaradia. PNL-ul din comuna pe care o conduc vă asigur că va avea rezultate foarte bune la alegerile locale pentru că aici funcţionează un partid unic”, a declarat edilul local. Liviu Cotojman a mai precizat că, în cadrul aceleiaşi şedinţe, s-au ales şi preşedinţii organizaţiei de femei, tineret şi seniori.
“A fost prima şedinţă de constituire a unui BPL PNL, dar este doar începutul”, anunţă, entuziasmat, Cotojman spunând că a discutat cu Dan Vâlceanu cu care va planifica constituirea altor birouri similare în toate localităţile judeţului.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here