Am trecut prin Izvarna Gorjului de nenumărate ori pentru peisajul de-a dreptul idilic, ce se desfăşoară ochiului ori pentru a surprinde imagini din diverse anotimpuri cu puzderia de izvoare, ce ies la suprafaţa pământului sub forma unor fierbători de nisip ori a unor bolboroase.
Acestea îţi încântă privirea şi te fac să-ţi dai seama (dacă este să te iei după determinările cu trasori clasici ori speciali făcute de reputate institute, ce se ocupă cu apele subterane) de fascinantul circuit al apelor subterane prin carst şi zbaterea acestora de a străpunge din întunericul Lumii lui Hades la lumină pentru a răcori cum spunea un cunoscut naturalist „atât suflarea pădurii cât şi pe tine drumeţule atunci când ostenit fiind vei întinde căuşul palmei pentru a te răcorii din apa ce a răzbit pe sub greutatea muntelui”.
De fiecare dată când am trecut prin acest veritabil ţinut al izvoarelor, am observat la unul dintre acestea faptul că veşnic era lume cu tot felul de recipiente în care luau apă. Fie vară ori iarnă la respectivul izvor localizat undeva la marginea drumului ce leagă Costenii de Izvarna în vecinătatea captării amenajată pentru o parte a municipiului Craiova lume adunată din tot ţinutul, după cum recent îmi mărturisea un localnic pe care l-am întrebat umplea tot felul de recipiente cu apa, de la respectivul izvor cu toate că în acel perimetru se aflau o mulţime de surse similare de apă (de fapt se spune că numele de Izvarna ar veni chiar de la izvoare aici existând menţiuni ale reputatului I. Conea în urmă cu mai bine de opt decenii asupra bogăţiei de ape ce iese la suprafaţa pământului cum sunt numite popular bolboroase ori fierbători).
Recent pe când treceam pe acolo am fost intrigat de lumea ce era la coadă ca să ia apă de la respectivul izvor şi atunci „mi-am luat inima-n dinţi” şi i-am întrebat pe respectivii de ce iau apă numai de acolo, când mai sunt o veritabilă salbă de surse de apă în apropiere. Răspunsul lor a fost să-mi iau un pahar ori o sticlă pe care să le umplu cu apa din respectivul izvor şi să o gust. Ei şi după ce mi s-a făcut loc şi „peste rând” să iau apă, după ce am gustat-o am rămas mut.
O apă excepţională, gustoasă (dacă aş putea spune aşa) ce-ţi potoleşte imediat setea, numai bună de băut în aceste zile şi parcă (dacă nu mă înşel) aducând crâmpeie din mireasma muntelui pe care l-a părăsit cu puţin timp în urmă pentru a ieşi la lumina zilei.
Tot un localnic ce-şi umpluse tot portbagajul cu sticle şi damigene din acea apă mi-a mărturisit (parcă ascuns să nu-l audă ceilalţi) că este din acele locuri şi ştie că un consătean de-al lui a dus probe de apă la Bucureşti, iar respectivele probe au ieşit mai bune ca însăşi captarea aflată din apropiere. Şi m-a îndemnat să mă uit la un detaliu . Pe tot locul unde apa iese la suprafaţă (captare realizată de un consătean de-al lui în urmă cu 8-9 ani) nu se vede pic de muşchi ori vegetaţie ce de regulă apare la zonele umede cum este cazul nostru. “Cine ştie mă gândesc eu în timp ce constat că aşa este”. Îmi spunea cineva de specialitate (ce la ora actuală este în echipa unei prestigioase reviste de ştiinţele naturii şi turism) că apa ce apare prin aceste locuri vine de departe de undeva din Retezatul Mic (porţiunea calcaroasă a acestui masiv montan) mai precis din zona Soarbele şi Găuroaie şi care după ce străbate Vâlcanul pe sub el apare în mai multe locuri dintre cele mai cunoscute fiind Izvoarele Cernei şi puzderia de izvoraşe mai mari ori mai mici din perimetrul Izvarna.
Cine ştie ce roci ori ce energii telurice străbat firişoarele de apă prin subteran pentru ca unindu-şi forţele să apară la suprafaţă încântându-ne ochiul şi în acelaşi timp potolindu-ne setea cu apa (pe care sunt nevoit să repet având o calitate excepţională o veritabilă apă vie ce multe comunităţi chiar din Occident ar da orice să o aibă) ce parcă ne înviorează chiar şi în cea mai caniculară perioadă.
Dar cel mai bine ar fi dacă cei doritori de a gusta o apă de munte, o adevărată apă vie aflată pe teritoriul gorjean ar merge pe acele meleaguri de un pitoresc fără egal. Fie că o vor lua pe la Costeni, fie pe la Pocruia în apropierea staţiei de apă ce duce lichidul vital vieţii spre Craiova vor vedea pe marginea drumului un izvoraş amenajat aşa cum spuneam prin grija unor localnici cu suflet.
Iar în apropierea acestuia cei curioşi mai pot vedea o multitudine de mici izvoraşe ce fac parcă să fiarbă fundul apei râuleţului care trece prin apropiere (de unde şi denumirea de fierbători de nisip), ce aduc la rândul lor firişoare de apă încărcate aşa cum vă spuneam cu energiile telurice ale Lumii lui Hades la suprafaţă spre desfătarea ori de ce nu meditaţia a celor ce au câteva minute la dispoziţie ca să urmărească fascinantul joc al apei cu firele de nisip.
Mugurel PETESCU
