Probă în cantină, la frig! Concursul de la Primăria Peştişani a fost contestat

594

Unul dintre candidaţii care a susţinut miercuri după-amiaza concursul pentru unul dintre cele patru posturi vacante de la Primăria Peştişani a depus o contestaţie în timpul desfăşurării probei scrise. Candidatul care se înscrisese la concurs pentru postul de consilier debutant pentru Serviciul de Contabilitate a reclamat că această competiţie s-ar fi desfăşurat în condiţii inumane, fiind un frig îngrozitor în sala de examen, concursul începând cu o întârziere de o oră şi jumătate. De asemenea, organizatorii sunt acuzaţi că nu au citit regulamentul de organizare al acestuia şi nici subiectele trase la sorţi de unii dintre candidaţi. Şi alţi candidaţi intenţionează să conteste concursul după aflarea rezultatelor.

“Din punct de vedere legal, concursul nu s-a desfăşurat corect. Ar trebui anulat”, susţine candidatul care a avut curajul să reclame condiţiile improprii în care s-a desfăşurat competiţia, repetată deja a doua oară. Reclamantul menţionează că deşi concursul avizat de ANFP trebuia organizat la ora fixată, conform Hotărârii nr. 611/2008 privind defăşurarea concursurilor pentru posturile vacante de funcţionari publici, organizatorii nu numai că nu au ţinut cont de normele legale ci le-au chiar ignorat.
Concursul trebuia să înceapă la ora 11.00 dar a început, miercuri, la 12.30. Acesta s-a desfăşurat în cantina şcolii aflată vizavi de primărie, spaţiul fiind neîncălzit, caloriferele de aici nefuncţionând, în timp ce caloriferele electrice nu au făcut faţă frigului pătrunzător. De altfel, spaţiul de organizare al concursului nici măcar nu a fost trecut în anunţul privind desfăşurarea competiţiei, aşa cum era normal. Frigul a fost cumplit iar celor în jur de 16 candidaţi le-au tremurat dinţii în gură şi mâinile pe instrumentele de scris. Patru înscrişi au absentat la concursul pentru toate cele 4 posturi vacante.

Subiectele secrete până la xerox!
Candidatul reclamă, de asemenea, că, miercuri, comisia de concurs nu a citit, în cantină, nici măcar regulamentul de organizare al competiţiei, iar după tragerea la sorţi membrii acesteia nu au citit subiectele de pe bilete ci s-au dus rapid cu variantele trase la xeroxat, în primărie. Deşi, legal, acestea trebuiau citite în faţa candidaţilor, subiectele au fost aflate de candidaţi doar în momentul în care le-au primit în xerox. Trebuie menţionat că bâlbâielile de organizare a competiţiei trecute au fost, de asemenea, sancţionate de participanţi, unii contestând şi atunci modul în care s-a organizat concursul.
De data aceasta, comisia a repetat însă din nou greşelile de organizare şi desfăşurare a probei scrise, asta deşi avea experienţa probei contestate de data trecută.
În baza acestor erori, candidaţii puteau cu uşurinţă să solicite primarului suspendarea concursului. Chiar dacă nu s-a făcut asta, ieri, o parte dintre candidaţi intenţionează să ceară anularea concursului viciat de la Peştişani, după aflarea rezultatelor.
Anamaria Stoica

8 COMENTARII

  1. Asa se intampla in Pestisani de cand in comuna lui Brancusi a debarcat Ion Poenaru smenarul de la PECO Gorj . acum este presedinte fraudator la Obstea Pestisani ,vaca buna de muls a comunei si consilier local. acesta trage toate sforile in comuna , el conducand de fapt comuna in locul Primarului Pavel care este de fapt victima lui Poenaru . Nu primarul Pavel trebuia sa fie condamnat ci Poenaru , cel care a adus in comuna toti fostii sai parteneri de fraude de prin Tg Jiu . Pavel este nevinovat , va face puscarie in locul lui Poenaru .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here