Problemele macină Energia, în teren și în afara lui – Greu și urât…

442

Echipa de baschet a Energiei a spart gheața și a bifat primul succes în campionat după patru înfrângeri consecutive, însă succesul contra timișorenilor a venit extrem de greu și a avut pe fundal și un conflict între antrenor și un jucător.

Ritmul în care Energia este obligată să joace și în acest an își pune amprenta pe evoluția echipei, însă există și mulți alți factori care concură la un sezon modest spre slab al echipei gorjene. Calificarea în premieră în play-off-ul Europe Cup nu a adus liniștea în tabăra gorjeană, care continuă să aibă probleme financiare. Drept urmare a acestor probleme, Energia s-a despărțit de un jucător chiar cu o zi înainte de meciul cu BC Timișoara, Lazar Radosavljevic reziliindu-și unilateral contractul cu clubul gorjean invocând restanțele salariale. Nu a fost însă singura problemă cu care s-a confruntat antrenorul Hristu Șapera, cea de-a doua de același gen apărând chiar în timpul partidei cu BC Timișoara.

Timișorenii, mult mai implicați
Deși problemele de la Timișoara par mult mai mari, echipa de pe Bega a arătat că are jucătorii mult mai conectați la meci decât la conturile personale și elevii lui Nenad Mandic au început în forță meciul de la Târgu-Jiu. Apărarea aproximativă a Energiei a permis multe aruncări descoperite oaspeților, care au profitat și grație a trei aruncări de trei puncte reușite s-a distanțat repede la 10 puncte de gorjeni, scor 9-19 în minutul 7. A venit însă momentul în care Mack a ieșit la rampă în mod pozitiv, cu două aruncări reușite de la distanță, apoi Troupe a realizat un three-point-play și Energia era la un punct în spatele adversarei, 18-19. Aktaș și din nou Mack au pus câte o triță pe tabelă în dreptul Energiei și gazdele terminau primul sfert cu un avantaj minim, scor 24-23. Cum extrem de puține au fost cazurile în care Energia să se fi detașat în debutul meciului, mai mereu fiind într-o cursă de urmărire după starturi slabe, nimic nu părea anormal, iar fanii prezenți la sală așteptau o victorie lejeră pentru elevii lui Șapera. Sfertul secund s-a desfășurat cam în aceleași coordonate, însă cu o eficiență mai mare din partea oaspeților, o echipă cu o rotație extrem de scurtă, cu doar șase jucători folosiți de antrenor în mod curent și un junior introdus pe teren doar câteva minute pe final. Vorbind despre oaspeți, trebuie menționat și faptul că doi dintre cei mai buni oameni ai lor, Djapa și Dundjerski, au stat pe bancă întreg meciul, fiind accidentați. Pauza mare găsea cele două echipe despărțite de trei puncte, BC Timișoara având un ușor avantaj, 34-37.

mack_insMack, înger și demon
Poate cel mai important episod al meciului dintre Energia și BC Timișoara s-a consumat la pauză, în vestiarul Energiei. Mack a avut o reacție nepotrivită la adresa antrenorului și, din câte se pare, a unor coechipieri, iar Șapera a luat decizia de a continua meciul fără acesta, în ciuda faptului că americanul fusese motorul echipei în prima parte a jocului, cu 18 puncte din cele 34 ale echipei. Mack a ieșit la încălzire, dar a fost luat de mână de președintele Cumpănașu, condus, pentru o discuție scurtă, la birou, acolo de unde nu a mai revenit pe parchet decât după finalul meciului. Șocul celor întâmplate la vestiar s-a resimțit în jocul echipei. Energia a fost incapabilă să dea o replică serioasă adversarei, în special în defensivă. Timișoara a marcat enorm de mult în sfertul al treilea, oaspeții având 31 de puncte înscrise în această perioadă, una în care a condus și cu 15 puncte, scor 51-66 în minutul 28. Sala, fără a cunoaște motivele pentru care Mack a fost scos din echipă, a scandat numele americanului cerându-l din nou pe teren, dar Șapera a fost surd în această privință și a continuat să joace fără niciun jucător de poziția 4. Sfertul decisiv a fost abordat cu mai multă concentrare de către gazde, și în minutul 35 tabela indica din nou un scor egal, 72-72. Cu două minute și jumătate înainte de final, Timișoara avea un avantaj minim, 76-77, dar oaspeții nu aveau să mai marcheze deloc până la final, vreme în care Energia a mai pus 8 puncte pe tabelă și s-a impus cu 85-77.

Excludere sau iertare?
În ciuda faptului că Lamont Mack a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Energiei din acest sezon, dacă nu chiar cel mai bun, drumul său alături de echipa gorjeană s-ar putea sfârși aici, după conflictul cu antrenorul Hristu Șapera. Tehnicianul nu pare dispus să accepte ieșirile necontrolate ale americanului: „Cea ce a făcut Lamont Mack, din punctul meu de vedere, este inadmisibil. Nu se poate face așa ceva într-o echipă. Din acest motiv el nu mai poate sta în acest moment pe banca echipei. Este un lucru absolut normal peste tot în lume, unde se joacă baschet adevărat. O astfel de atitudine, cum a avut el, este de netolerat. O asemenea atitudine este o trădare la adresa echipei. O atitudine total nepotrivită față de regulile echipei și de atitudinea pe care trebuie să o aibă un jucător într-o echipă, provocată de el, știind foarte bine că este nevoie de el. Nu este nevoie de el. Este un gest inadmisibil și greu de reconciliat. În momentul în care îți dispare un jucător de pe o poziție și celălalt alege să facă așa ceva, evident că ești într-o situație grea și trebuie să aduci alți jucători. Voi avea o întâlnire cu conducerea clubului. Vom vedea ce se poate face și vom decide. Acum nu este momentul să luăm decizii”, a declarat Șapera imediat după finalul meciului cu BC Timișoara. După plecarea lui Radosavljevic, o eventuală despărțire de Mack ar lăsa Energia fără niciun om pe poziția 4, ceea ce ar crea mari probleme jocului echipei, și așa destul de suferind în acest moment.
Un moment asemănător a avut loc la Energia în urmă cu aproape doi ani, când un conflict între antrenorul de atunci, Florin Nini, și Tal Karpelesz s-a soldat inițial cu excluderea jucătorului, dar ulterior, la presiunea publicului, conducerea a optat pentru păstrarea jucătorului și rezilierea contractului cu antrenorul.

„Am avut două reprize diametral opuse, și ca scor, dar mai ales ca joc și atitudine. Pentru mine, o echipă câștigătoare este cea care are atitudine. Nu contează punctele, nu contează scorul sau victoriile, pentru că în momentul în care ai caracter și atitudine, vei reuși toate acestea. Cred că în repriza a doua am arătat acest lucru, împotriva tuturor sorților. În repriza a doua am jucat fără nicun jucător pe poziția 4 și am găsit soluții să câștigăm. Pentru mine baschetul nu există decât în felul în care toată lumea trage pentru echipă, la aceeași căruță și nu fiecare face ce vrea”, Hristu Șapera, antrenor Energia Târgu Jiu.

Energia Târgu Jiu – BC Timișoara 85-77 (24-23, 10-14, 22-31, 29-9)
Sala „Voievod Litovoi”, Târgu Jiu, spectatori: 350
Energia: Troupe (8), Sanda, Eziukwu (18), Andrei, Șanta, Mihuți, Mack (18), Horne (10), Aktaș (12), Berca, Guțoaia (5), Diggs (14). Antrenor: Hristu Șapera.
BC Timișoara: Zivanovic (25), Covlescu, Szekely, Dundjerski, Jeremic (17), Milencovici (6), Toth (5), Warren (8), Djapa, Veselinov (16). Antrenor: Nenad Mandic.
Arbitri: Bogdan Podar, Șerban Rașoga, Cosmin Prișcă.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here