Profitul Petrom a scăzut cu 44,5% în primul semestru

830

Petrom a încheiat primul semestru cu un profit de 923 milioane lei, în scădere cu 44,5% faţă de intervalul similar din 2008, după ce câştigul s-a redus cu 39% în trimestrul II, la 417 milioane lei, în condiţiile în care veniturile au coborât în perioada ianuarie-iunie cu 30,6%, la 6,88 miliarde lei. Profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) obţinut de Petrom în primele şase luni a scăzut cu 67%, la 275 milioane de lei (65,02 milioane de euro), de la valoarea de 838 milioane de lei din perioada similară a anului trecut, se arată în raportul financiar semestrial al companiei.

În acelaşi interval, profitul EBITDA (înainte de includerea dobânzilor, taxelor, deprecierii şi amortizării) s-a diminuat cu 48%, la 674 milioane de lei (159,36 milioane de euro), faţă de valoarea de 1,3 miliarde de lei în primul semestru din 2008.
Afacerile companiei petroliere au scăzut, în intervalul ianuarie-iunie, cu aproape 37%, de la nivelul de 4,55 miliarde de lei (1,077 miliarde de euro) consemnat în primul semestru din 2008 la 2,889 miliarde de lei.
În primele şase luni ale anului, Petrom a realizat investiţii de 866 milioane de lei (204,76 milioane de euro), cu 35% mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut. Valoarea investiţiilor include creşterea participaţiilor Petrom.
De asemenea, la finele lunii iunie, Petrom avea 29.103 de angajaţi, cu 15% mai puţini decât la sfârşitul primului semestru din 2008, când numărul de salariaţi era de 34.120.
Câştigul din primul semestru, de 923 milioane lei (218,3 milioane euro), este mai redus cu 44,5% faţă de profitul din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 1,66 miliarde lei.
În acelaşi timp, profitul din al doilea trimestru, de 417 milioane lei (98,6 milioane euro), se plasează cu 39% sub valoarea de la finele intervalului aprilie – iunie din 2008, de 687 milioane lei.
Veniturile din primele şase luni au cumulat 6,88 miliarde lei (1,62 miliarde euro), cu 30,6% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, de 9,91 miliarde lei.
Marius BECHERETE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here